Volodin, despre motivul mobilizării parțiale în Rusia
23/09VȚIOM: Aproape 97% dintre locuitorii Donbassului se pronunță pentru aderarea la Rusia
23/09Zaharova: Biden i-a ”atribuit” lui Putin vorbele despre amenințarea nucleară
Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, l-a acuzat pe președintele american, Joe Biden, că l-a citat în mod fals pe președintele Vladimir Puitn și a declarat că liderul american i-a ”atribuit” lui Putin cuvintele despre amenințarea nucleară, realatează Gazeta.ru.
”În ceea ce privește discursul președintelui Statelor Unite, consider că este absolut indecent modul în care a început, precum și faptul că acest discurs a devenit mainstream, pentru că a fost construit în jurul țării noastre”, a spus diplomatul.
Zaharova a precizat că președintele Statelor Unite i-a ”atribuit” liderului rus vorbele potrivit cărora Rusia ”amenință lumea cu arma nucleară”.
În cadrul discursului său de la cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a ONU, Biden a declarat că Rusia ar fi lansat, chipurile, amenințări nucleare la adresa Europei, încălcând acordurile internaționale privind neproliferarea armelor nucleare.
Potrivit spuselor sale, Statele Unite lucrează cu aliații pentru a nu permite un potențial atac al Rusiei împotriva teritoriilor țărilor membre ale Alianței Nord-Atlantice.