Hot News
SUA au recunoscut că s-au făcut cercetări pe ucraineni săraci și bolnavi psihic
20/09
În Republicile Donețk și Lugansk referendumurile se vor desfășura simultan, în perioada 23-27 septembrie. Herson și Zaporojie le urmează exemplul
20/09

 Corneliu Vlad: Rusia și China, protagoniști activi ai marilor mutații din politica mondială

Corneliu Vlad/ Foto din arhiva personală

Corneliu VLAD

O vastă activitate politico-diplomatică, economică etc., dinamizează vastele întinderi continentale asiatice din Mediterană până la Pacific și din Arctica până în Oceanul Indian.

Cărțile de joc geopolitice  se amestecă cu repeziciune în diferitele formate instituționale multilaterale și discuții bilaterale la vârf.

În această agendă foarte încărcată, capul de afiș sunt relațiile dintre Moscova și Beijing, mai precis complexele relații de parteneriat strategic “fără limite” dintre Rusia și China.

Relațiile ruso-chineze au intrat într-o etapă nouă prin crizele ascuțite din Ucraina și Taiwan și necesitau clarificări. La recentele lor intalniri, președintele Putin i-a mulțumit liderului chinez Xi Jinping pentru abordarea sa „echilibrată” a crizei ucrainene și a criticat politicile „urâte” ale Washingtonului. Președintele Putin a spus că este gata să discute despre „preocupările” nespecificate ale Chinei cu privire la Ucraina. „Îți înțelegem întrebările și preocupările în acest sens și cu siguranță vom oferi o explicație detaliată a poziției noastre cu privire la această problemă”, a adăugat el.

După întâlnire, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că ambele țări „vor continua să-și coordoneze acțiunile”.

O declarație a guvernului chinez emisă după întâlnire a spus că președintele Xi a promis „sprijin puternic” pentru „interesele de bază” ale Rusiei.  Beijingul apreciază ca „interese fundamentale” probleme precum suveranitatea națională și revendicarea Chinei asupra Taiwanului.

“Prietenia emergentă dintre cei doi atrage, inevitabil, cele mai neplăcute consecințe, explică Andrei Kortunov, director general al Consiliului rus pentru afaceri internaționale. Dependența economică, tehnologică, militară și de altă natură a Rusiei de China va crește în timp în măsura în care Beijingul va putea profita de această dependență crescândă.”

Kortunov atrage atenția că mulți analiști, politicieni și jurnaliști ruși percep China ca fiind “întruparea modernă a zânei gata să rezolve numeroasele probleme ale Rusiei moderne, rapid și fără durere.” Ceea ce este important, însă, este înțelegerea Chinei. “În timp ce pentru unii China apare ca un rău absolut, alții înfățișează mai degrabă China ca întruchiparea unui bine pur la fel de absolut”. În orice caz, subliniază analistul rus,  “este greu de imaginat o situație în care Vladimir Putin sau chiar unul dintre probabilii lui succesori ar sacrifica de bunăvoie suveranitatea și independența țării, chiar și de dragul promovării cooperării cu China”.

Iar în ce-i privește pe “numeroșii profeți care speră într-o criză iminentă în relațiile Moscova-Beijing și care continuă să prezică un conflict între cei doi ar trebui să se gândească la diferitele consecințe grave ale unor astfel de evoluții, nu numai pentru Rusia și China, ci și pentru restul lumii”, avertizează Kortunov.

Nuanțată este și opinia comentatorilor chinezi. “ Pe fondul conflictului Rusia-Ucraina, China este supusă unei presiuni politice fără precedent din partea SUA cu privire la relațiile sale cu Rusia”, afirmă  universitarul Zhao Huasheng de la Universitatea Fudan din Shanghai.  SUA folosesc presiuni și amenințări directe. Washingtonul încearcă să forțeze Beijingul să se alăture taberei anti-ruse și sancțiunilor SUA și UE împotriva Rusiei.

Dar relațiile chino-americane sunt, și ele, foarte complexe. Relațiile cu Statele Unite sunt de mare importanță politică, economică și de securitate pentru China, dar în același timp, Washingtonul vede Beijingul ca principalul său competitor. Iar China dorește să-și dezvolte relațiile cu Rusia, dar vrea și să evite deteriorarea relațiilor cu SUA. “Echilibrarea acestor două obiective este incredibil de dificilă”, apreciază profesorul chinez.

Mai mult, noile sancțiuni economice pe scară largă din SUA și Europa impuse Rusiei au deschis mai multe oportunități pentru dezvoltarea cooperării economice China-Rusia, relevă analistul chinez. Iar pe de altă parte, Washingtonul a creat restricții severe și riscuri pentru Beijing.

Și totuși, relațiile Rusia-China rămân stabile, căci “aceste relații se bazează pe interese comune extinse și profunde și pe gândire strategică, mai degrabă decât pe interese înguste și oportunism”. În Parteneriatul lor strategic, fiecare parte își păstrează propriul spațiu diplomatic și nu își pierde independența. „China și Rusia sunt mari puteri, iar egalitatea politică și independența diplomatică sunt de o importanță primordială pentru ele”, încheie comentatorul chinez.

Ultimul cuvânt, de cea mai mare greutate, în ce privește relațiile ruso-chineze îl au, desigur, aprecierile liderilor celor două superputeri.

„Tandemul Moscova și Beijingul joacă un rol cheie în asigurarea stabilității globale și regionale”, a spus președintele Putin. „Suntem împreună pentru formarea unei lumi juste, democratice și multipolare bazate pe dreptul internațional și pe rolul central al Națiunilor Unite, nu pe reguli inventate de unii care încearcă să le impună altora fără a explica ce sunt acestea.”

Iar președintele Xi a spus că „în fața schimbărilor din lume, vremuri și istorie, China este dispusă să colaboreze cu Rusia pentru a reflecta responsabilitatea unei țări majore, pentru a juca un rol principal și a imprima stabilitate într-o lume tulbure și interconectată.”

Centrul de greutate al politicii mondiale se deplasează în mod cert către Est si in aceasta vastă întindere de uscat a Terrei, Rusia și China se afirmă ca protagoniști redutabili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2997257