Hot News
Kremlinul a oferit detalii despre convorbirea telefonică dintre Putin și Scholz
14/09
Medvedev: Proiectul Kievului privind garanțiile de securitate pentru Ucraina este prolog pentru al Treilea Război Mondial
14/09

Rusia va deschide un dosar penal în legătură cu reținerea de către armata Ucrainei a profesorilor din regiunea Harkov

Foto. utyug.info

Anchetatorii ruși vor elucida circumstanțele reținerii de către militarii ucraineni a unor profesori din regiunea Harkov, care au predat în școli după programele educaționale rusești, informează Comitetul de Investigații al Rusiei pe canalul său de pe rețeaua Telegram, citat de Interfax.

”Președintele Comitetului de Investigații al Rusiei, A.I.Bastîrkin, a dispus deschiderea unui dosar penal în legătură cu reținerea de către militarii ucrainein a profesorilor care au predat după programele școlare rusești pe teritoriul regiunii Harkov”, se precizează în comunicat.

Potrivit instituției, ”pedagogii au predat în școlile regionale după programa școlară a Rusiei”.

”Reprezentanții regimului de la Kiev au calificat această activitate ca infracțiune, au fost puși sub urmărire penală”, precizează comunicatul.

Potrivit documentului, anchetatorii Comisiei de Investigații a Rusiei ”vor analiza circumstanțele celor întâmplate, iar acțiunile tuturor persoanelor implicate vor fi evaluate din punct de vedere juridic”.

Anterior, mass-media ucrainene au anunțat, cu referire la vicepremierul țării, Irina Vereșciuk, reținerea profesorilor din Rusia, care ar urma să fie trași la răspundere în temeiul articolului privind încălcarea legilor și a obiceiurilor de război.

La rândul său, administrația militaro-civilă a regiunii a declarat pentru Interfax, că profesorii ruși nu și-au desfășurat activitatea în partea controlată de Rusia a regiunii Harkov, iar despre soarta pedagogilor locali care au colaborat cu Rusia nu se știe deocamdată nimic.

Ucrainizare ”fără milă”

Foto: screen video

După intrarea Forțelor Armate ale Ucrainei pe teritoriul regiunii Harkov și retragerea trupelor coaliției ruse, localnicii vor fi ucrainizați și decomunizați fără milă, fără a ține cont de opinia lor, a declarat secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei, Oleksii Danilov (în imagine). Adică „vă place sau nu”, va avea loc decomunizarea monumentelor, iar limba ucraineană va deveni singura limbă în educație, comunicare și denumiri.

Danilov a menționat că nu este nevoie să te intereseze capriciile localnicilor. Există o Costituție și legi care trebuie respectate. În ceea ce privește limba de circulație și, în general, discuțiile nelalocul lor trebuie să înceteze.

„Dacă dorești să studiezi suplimentar în alte limbi, precum română, poloneză, ebraică, te rog, dar nu pe cheltuiala statului nostru, îți poți îmbunătăți educația pe cheltuiala ta”, a subliniat Danilov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979753