Kremlinul a oferit detalii despre convorbirea telefonică dintre Putin și Scholz

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat telefonic, marți, cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, părțile abordând mai multe chestiuni, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului, relatează Izvestia.

Cei doi au dezbătut, în special, probleme legate de asigurarea securității Centralei nucleare de la Zaporojie și de recenta misiune a Agenției Internaținale pentru Energie Atomică (AIEA).

”Președintele Rusiei a vorbit în detaliu despre măsurile adoptate în coordonare cu AIEA privind asigurarea protecției fizice a Centralei de la Zaporojie, supusă unor permanente atacuri din partea Ucrainei, ceea ce creează riscuri reale pentru o catastrofă de amploare”, se precizează în comunicatul Kremlinului.

În cadrul convorbirii, Putin a subliniat, de asemenea, caracterul de pachet al ”acordului privind cerealele”, încheiat la Istanbul, la 22 iunie. El a explicat esența îngrijorărilor legate de geografia dezechilibrată a livrărilor pe mare, din care doar o parte neînsemnată este direcționată în țările care au cea mai mare nevoie de aceste produse alimentare.

Separat, președintele rus a precizat că, spre deosebire de Rusia, Ucraina nu permite accesul Comitetului Internațional al Crucii Roșii la prizonierii de război.

”Răspunzând la întrebarea cancelarului german, Vladimir Putin a precizat că partea rusă oferă Comitetului Internațional al Crucii Roșii accesul la prizonierii de război, în timp ce Kievul nu face acest lucru”, se arată în documentul citat de Izvestia.

În plus, cei doi lideri au discutat despre situația din sectorul european al energiei. Putin a subliniat, în acest context, că Rusia a fost și va rămâne un furnizor de resurse energetice de nădejde, care își îndeplinește obligațiunile contractuale, întreruperile apărute pe gazoductul Nord Stream fiind generate de sancțiunile împotriva Rusiei ce împiedică efectuarea mentenanței tehnice a conductei.

”Ținând cont de blocarea de către autoritățile respectivelor țări a livrărilor de gaze pe rutele prin Ucraina și Polonia și având în vedere refuzul de a pune în funcțiune gazoductul Nord Stream-2, încercările de a arunca asupra Rusiei vina pentru problemele legate de aprovizionarea Europei cu energie par deosebit de cinice”, concluzionează comunicatul Kremlinului.

Spre finalul convorbirii telefonice, cele două părți au convenit să continue contactele reciproce.

Anterior, în Germania s-a anunțat că discuția telefonică dintre Putin și Scholz a durat 1,5 ore.

Izvestia menționează că, la 1 septembrie, Scholz a declarat că intenționează să continue discuțiile cu Putin. Comentând, a doua zi, declarația lui Scholz, reprezentantul Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat că Putin a spus în repetate rânduri că Rusia este pregătită să discute problemele complexe și contradictorii, pentru că este singura ieșire din situație.

La 15 august, într-un interviu acordat ziarului Dagens Nyheter, Scholz a declarat că țările Occidentului consideră importante contactele directe cu Putin pe tema situației din Ucraina. În același timp, el a precizat că reglementarea relațiilor dintre Germania și Rusia nu pare să fie posibilă într-un viitor apropiat.

Owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

5 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

5 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

7 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

7 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

8 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

o zi ago

This website uses cookies.