Budapesta este împotriva plafonării prețurilor la gazul rusesc

Planurile propuse de UE de plafonare a prețurilor la gazul rusesc nu corespund intereselor nici ale Europei, nici ale Ungariei, este de părere șeful diplomației de la Budapesta, Peter Szijjarto, citat de Interfax.

”Planul care presupune un plafon exclusiv pentru prețurile la gazul rusesc transportat prin conducte, vine în contradicție totală cu interesele atât ale europenilor, cât și a ungurilor, a scris ministrul într-o declarație, ale cărei fragmente au fost preluate de presa europeană.

”Dacă va fi impusă o limită doar la gazul din Rusia, acest lucru va conduce, evident, la oprirea imediată a livrărilor de gaze rusești. Nu trebuie să fii laureat al Premiului Nobel pentru a înțelege acest lucru”, a adăugat Szijjarto.

La Bruxelles avut loc, la 9 septembrie, o reuniunea extraordinară a Consiliului UE dedicată energiei, care a discutat prețurile ridicate de pe piața hidrocarurilor și probleme privind securitatea aprovizionării cu energie a Uniunii Europene. În cele din urmă, Bruxelles nu a luat încă decizia să limiteze prețul gazului rusesc.

Anunțând, în cursul săptămânii, contribuția Comisiei Europene la această dezbatere, președintele Executivului UE, Ursula von der Leyen, a insistat pe ideea introducerii unui plafon pentru prețul la gazul rusesc.

În același timp, diferite surse europene și-au exprimat, în ultimele zile, atitudinea lor sceptică privind posibilitatea unei discuții serioase pe această temă în cadrul acestui consiliu extraordinar. Ele au evocat, în acest sens, diversitatea de opinii în rândul statelor membre, ba chiar au exprimat îndoieli că majoritatea dintre ele va susține, acum, această măsură, nefiind foarte clar care este mecanismul ei și care vor fi umările.

Owner

Recent Posts

Lavrov, despre principala contradicție din actuala viață internațională

Discursul lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor Externe al Federației Ruse, în cadrul conferinței de presă…

4 ore ago

Janos Boka: Președinția poloneză a UE trebuie „încălzită la microunde”

Președinția poloneză a Uniunii Europene a început prost, ea trebuie ”încălzită la microunde” pentru a…

5 ore ago

Lavrov: Cutiile negre AZAL nu au confirmat unele dintre informațiile mass-media

Decodificarea cutiilor negre ale avionului Azerbaijan Airlines (AZAL) nu confirmă unele dintre concluziile preliminare prezentate…

6 ore ago

Patrușev: Nu este exclus ca Ucraina să-și înceteze existența în 2025

Nikolai Patrușev/ Foto: RIA Novosti Ucraina își poate înceta existența ca stat în 2025, a…

8 ore ago

Lavrov: Rolul jucat de Merkel și Hollande în minciuna cu Acordurile de la Minsk

Fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte francez Francois Hollande (în imagine) au ignorat…

8 ore ago

Fost europarlamentar îi cere lui Zelenski să nu mai fie pion al SUA

Fostul europarlamentar irlandez Mick Wallace i-a cerut liderului regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, să…

o zi ago

This website uses cookies.