Războiul pentru Apărarea Patriei, din 1812 – Bătălia de la Borodino, la 210 de ani. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

La 124 de km de Moscova se află o localitate al cărei nume le dă fiori şi astăzi celor din Franţa: Borodino. Bătălia care a avut loc aici în urmă cu 210 ani, la 7 septembrie 1812, a însemnat continuitatea Imperiului Rus şi începutul sfârşitului pentru Împăratul Franţei, Napoleon Bonaparte.

În linii mari, atmosfera finalului de secol XVIII şi începutul secolului al XIX-lea era următoarea: după victoriile de la Austerlitz şi Friedland, Napoleon I aduce Franţa în postura de putere absolută în Europa, poziţie care îi permitea să schimbe graniţe, să dispună cine şi unde să conducă, să dicteze…

Tratatul de la Tilsit (de fapt, cele două tratate – primul, semnat cu Țarul Alexandru I al Rusiei la 7 iulie 1807 şi al doilea, semnat cu regele Friedrich al Prusiei două zile mai târziu, la 9 iulie) nu a fost bine primit. Prusia a avut enorm de pierdut atât teritorial cât şi economic, iar Rusia nu era încântată de faptul că, prin aderarea la ”blocul continental” (sistem pus la cale de către Napoleon, în 1806, ca armă împotriva comerţului englez, constituind o reală blocadă pentru navele care făceau negoţ, acestea nefiind primite în porturile ţărilor care făceau parte din acest bloc – un fel de ”sancţiuni UE” din ziua de astăzi), avea de pierdut din punct de vedere economic.

Alexandru I s-a folosit de acalmia asigurată de tratat pentru recuperare şi, începând cu anul 1810, nu a mai dat curs blocadei impuse englezilor, aceasta nefiind profitabilă nici economic şi nici politic (Anglia era un partener comercial important al Rusiei).

Napoleon atât aştepta – fiindcă, trebuie spus, şi el a dorit să se folosească de bogăţiile nemăsurate ale acestei ţări; campania sa din Rusia nu a fost decât un alt război de jaf şi cotropire. Folosind drept pretext încălcarea condiţiilor blocului continental de către Rusia (pe lângă faptul că nu i-a reuşit planul de a se căsători cu o prinţesă rusoaică, pentru a intra astfel în familia Romanov şi a putea emite tot felul de pretenţii), Napoleon începe să-şi mute armatele în Polonia, creind o ”bază de lansare” către teritoriul rusesc. Împăratul Franţei a stipulat în Ordinul de zi că dorea ”să pună capăt influenţei nefaste pe care Rusia o exercita în toate problemele Europei, de peste 50 de ani”. Napoleon vrea Moscova, inima Rusiei (după cum se ştie, capitala Imperiului Țarist s-a mutat la Sankt-Petersburg, după dorinţa lui Petru cel Mare).

Nici Alexandru I nu stă cu mâinile în sân şi concentrează forţe armate importante în provinciile din vestul Imperiului.

O parte a armatei franceze din timpul Războaielor Napoleoniene, La Grande Armée (din care făceau parte nu doar francezi ci şi prusaci, polonezi, italieni, croaţi, portughezi) numărând peste 500.000 de oameni, trece râul Neman / Nieman (o graniţă naturală între zonele de influenţă ruseşti şi franceze) la 23 iunie 1812, invadând teritoriul Rusiei (au ceva cu luna iunie cei din Occident – tot în iunie a atacat şi Hitler URSS). Napoleon îşi dorea foarte mult o confruntare a celor două armate, mizând pe uriaşa experienţă din ultimii ani şi pe avantajul numeric. Armata Rusă număra mai puţin de 240.000 de oameni şi a trebuit să acţioneze foarte inteligent, evitând confruntarea în câmp deschis. Prin urmare, s-a retras şi a purtat bătălii mai mici (Polotsk, Smolensk ş.a.).

Borodino a fost ales special pentru confruntare de către feldmareşalul Mihail Kutuzov, comandantul armatei ruse, un foarte bun starteg şi tactician, care a fost apreciat chiar şi de marele Suvorov, al cărui elev a fost. Generalissimul Suvorov l-a catalogat pe Kutuzov ”inteligent şi viclean”. Condiţiile de teren erau foarte bune pentru o anume dispunere a trupelor ruseşti, care au reuşit să provoace pierderi foarte mari francezilor.

Şi ruşii au avut pierderi importante – de altfel, Bătălia de la Borodino este cotată ca fiind una dintre cele mai sângeroase bătăli ale secolului al XIX-lea (se estimează că au fost circa 100.000 de morţi de ambele părţi), deşi nu a durat decât o zi, între orele 05.30 – 18.00; astfel, ei au preferat să se retragă (pentru a nu-şi prăpădi armata) şi să se replieze. De fapt, nu se poate vorbi despre o retragere propriu-zisă, întrucât armata rusă a continuat să-i hărţuiască pe francezi, alături de detaşamentele partizanilor conduşi de Davîdov, Nikitici, Dorohov ş.a.

Ulterior, Kutuzov şi şefii corpurilor de armată se sfătuiesc cum să acţioneze – la 13 septembrie, ei se întâlnesc la Fili şi caută să se pună de acord dacă armata poate susţine o nouă bătălie sau nu. Unii (Uvarov, Ermolov ş.a.) se pronunţă pentru luptă, dar Barclay de Tolly ia în considerare retragerea şi salvarea armatei. Comandantul Kutuzov pune punct disputei şi ordonă retragerea, spunând că este o minune care va salva armata – ”Napoleon este ca un torent năvalnic, ce nu poate fi oprit, dar Moscova va fi buretele care îl va absorbi”.

Napoleon intră în Moscova la 14 septembrie 1812, dar găseşte un oraş gol, fapt care îl surprinde neplăcut. O surpriză şi mai mare a avut a doua zi, când oraşul începe să ardă, cartier cu cartier, oripilându-i pe francezi ; evident, moralul lor, deja lezat după pierderile uriaşe din luptă, se prăbuşteşte şi mai şi. La Grande Armée este distrusă sistematic prin foame (proviziile erau puţine, iar ţăranii preferau să pustiască totul decât să hrănească inamicul), dezertări (prusacii au fost printre primii care l-au lăsat baltă pe cel care le-a distrus ţara), boli.

În octombrie, Napoleon ajunge să ceară ”pacea, numaidecât” de la Kutuzov, după ce Alexandru I nu a răspuns cererilor sale pentru un nou tratat de pace. Kutuzov îi explică trimisului lui Napoleon că războiul nu poate fi încheiat, fiindcă ”nu a început încă” şi că ”ruşii nu văd vreo diferenţă între francezi şi tătarii lui Ginghis Khan”, pe care ştim cât de mult i-au iubit.

Ca şi de alte dăţi în istoria Rusiei, vremea este un aliat de preţ pentru încercatul popor rus. Dacă până atunci fusese nefiresc de cald şi zilele erau însorite, la 13 octombrie vine prima zăpadă. Napoleon îşi aduce aminte despre teribila iarnă rusească şi decide să plece spre teritorii mai calde, spre graniţa cu Polonia; între 19-22 octombrie, toţi cei care mai formau armata franceză (circa 100.000) au plecat. Înainte de a părăsi Moscova, Napoleon vrea să arunce în aer Kremlinul şi Catedrala Vasili Blajenîi, dar se porneşte o ploaie care stinge fitilele aprinse ale butoaielor cu pulbere plasate în palat şi catedrală.

Restul… e Istorie. Retragerea francezilor începe să semene din ce în ce mai mult a fugă – tunurile se împotmolesc în noroi, iar oamenii sunt slăbiţi, flămânzi, bolnavi. Se moare pe capete atât din cauza condiţiilor cât şi datorită atacurilor armatei ruse şi a partizanilor care îi hărţuiesc. După bătăliile de la Berezina şi Krasnoe, la finele lui decembrie 1812, rămăşiţele ”Marii Armate” Franceze (mai puţin de 20.000 de oameni) trec în sens invers râul Neman. Astfel se încheia celebra campanie din Rusia în care Napoleon îşi pusese atâtea speranţe – dorea să stăpânească totul, inclusiv Rusia! În dimineaţa zilei de 7 septembrie 1812, Napoleon văzuse ”Soarele de la Austerlitz”; Talleyrand, mai bătrân, mai calculat şi mult mai puţin orgolios, auzind despre bătălie, a văzut ”începutul sfârşitului” lui Napoleon. Tragicul împărat francez abdică doi ani mai târziu; începe Restauraţia.

Bătălia de la Borodino este foarte importantă pentru ruşi. Este bătălia care a permis distrugerea aproape în întregime a armatei franceze, superioară numeric. Teoretic, fără Borodino, lucrurile puteau sta altfel pentru Imperiul Țarist. Iar cel mai important este faptul că toţi ruşii, de la Țar la mujic, s-au mobilizat ca unul, aşa cum ştiu ei să o facă atunci când este vorba despre Patrie.

 

Ziua de 7 septembrie 1812 are Soarele în Fecioară şi Luna în tranzit prin Fecioară, ultimele grade şi primele grade din Balanţă. Este un aspect de Lună Nouă, fiind a doua zi lunară, care predispune la creştere – adică ceea ce se începe în această zi se dezvoltă, se amplifică.

La ora atacului francez, 05.30, Ascendentul este în Fecioară, iar Soarele este plasat chiar pe această cuspidă, în opoziţie cu Pluton pe axa Fecioară – Peşti. Nu-i de mirare că bătălia a fost sângeroasă; axa amintită este o axă a sacrificiului, iar Pluton în Peşti a amplificat pierderile de vieţi omeneşti în numele idealului şi al credinţei (cel puţin în ceea ce-i priveşte pe ruşi, fiindcă ceilalţi credeau probabil mai mult în Napoleon decât în Dumnezeu).

Tot Soarele face şi o cuadratură cu Neptun, aspect care pune în tensiune ambiţia cu aspiraţiile şi subminează autoritatea. Pentru Napoleon, nativ Leu cu Ascendent în Scorpion, opoziţia Soare/Pluton (Soarele patronează Leul, iar Pluton Scorpionul) şi afectarea neptuniană nu au fost de bun augur.

Mercur este retrograd, aspect care influenţează deciziile şi, în plus, suportă o cuadratură din partea lui Saturn, tulburând organizarea şi abordarea practică a lucrurilor – Napoleon Bonaparte hotărăşte să atace frontal, deşi poziţiile vulnerabile ale armatei ruse erau pe flancul stâng.

Marte, astrul conflictului, este chiar pe Nodul Nord Lunar, legitimând astral orice conflict armat.

 

Pe harta astrală a Imperiului Rus (22 octombrie 1721), tranzitul zilei de 7 septembrie 1812 arată foarte bine, exceptând conjuncţia Soarelui natal cu Lilith în tranzit, un aspect care poate predispune la lezare, dar care este copios compensat prin tranzite protectoare.

 

Nici harta lui Napoleon Bonaparte (născut la 15.08.1769) nu arată rău, dar Uranus, cu pasaj prin casa I, abia aşteaptă să-i dea viaţa peste cap. Tranzitele din semnul natal, Leul, adică Jupiter, Venus şi Nodul Nord nu au făcut decât să-i biciuiască orgoliul uriaş şi pofta de expansiune. Ba, mai mult, poate l-au făcut să creadă că demersul cu pricina face parte din misiunea sa în această lume.

 

Borodino are atât rezonanţe istorice cât şi ezoterice. Este încă o dovadă că cine pofteşte la bogăţiile Rusiei şi vrea să şi le însuşească prin jaf şi cotropire, refuzând comportamentul normal al schimburilor comerciale şi plata corectă, cine vrea să supună Rusia, să o minimalizeze şi să o priveze de locul său îndreptăţit la masa celor mari, acela sfârşeşte tragic.

Poporul rus, ca de fiecare dată, a găsit resurse pentru a lupta – armata, partizanii care i-au hărţuit neîncetat pe francezi, contribuind şi ei la scăderea efectivelor acestora şi chiar cei rămaşi acasă, care au aprovizionat cu hrană şi cu tot ce a fost necesar ”rezistenţa” care apare în paralel cu armata organizată. ”Generalul Iarnă” şi-a făcut datoria şi el, sancţionându-i pe imprudenţii care au visat, alături de Napoleon, la victorie, dar nu a fost un factor definitoriu – când a început îngheţul propriu-zis, în noiembrie, armata franceză era deja terminată. Țarul Nicolae I declara, ani mai târziu, că ”Dumnezeu îl pedepseşte pe cel necugetat; oasele trufaşilor străini zac împrăştiate de la Moscova la Neman!”

Istoria s-a repetat când Hitler, alt orgolios dornic de cuceriri şi de resurse, a invadat URSS, crezând, ca şi înaintaşul său într-ale cotropirii, că va termina totul într-un timp foarte scurt (Napoleon credea că în 30 de zile ajunge la Moscova). Este interesant că a ales aceeaşi lună, la o diferenţă de o zi (22 iunie 1941), iar asemănările nu se opresc aici. La fel de ”inteligent” ca şi Napoleon, nu a ţinut cont de Legea anticinezei – niciodată să nu porneşti război de la Vest spre Est, adică împotriva Soarelui!

La aniversarea a 100 de ani de la Bătălia de la Borodino, francezii au cerut permisiunea de a ridica un monument pe locul teribilei încleştări, un obelisc din granit roşu. Au primit-o, dar nava care-l transporta s-a scufundat, iar evenimentul s-a amânat cu un an.

Oare ce ar mai trebui să se întâmple pentru ca unii să înţeleagă Istoria?