”La 5 august, la invitația Papei Francisc, Mitropolitul Antonie de Volokolamsk, șeful Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei, a vizitat Vaticanul, unde, la Palatul Apostolic, s-a întâlnit cu șeful Bisericii Romano-Catolice. În cadrul dicuțiilor purtate în limba italiană, Papa Francisc și Mitropolitul Antonie au abordat numeroase chestiuni aflate pe agenda relațiilor ortodoxe-catolice, inclusiv în contextul proceselor politice care au loc în lume”, se arată în comunicat.
Este prima întâlnire cu Suveranul Pontif a nou-numitului mitropolit Antonie, care l-a înlocuit pe Mitropolitul Ilarion (Alfeev) și care s-a întâlnit cu Papa în repetate rânduri, audiențele private având un caracter destul de regulat.
În iunie, Șeful Bisericii Romano-Catolice a declarat că speră să se întâlnească cu Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii în Kazahstan. Se presupsuse că întrevederea, care a fost planificată, dar amânată pe fondul evenimentelor din Ucraina, ar urma să aibă loc la Nur-Sultan (capitala Kazahstanului – n.r.), în septembrie, în timpul Congresului liderilor religiilor mondiale și tradiționale. Francisc și-a confirmat deja participarea.
Anterior, într-un interviu acordat agenției Reuters, Suveranul pontif și-a exprimat speranța de a vizita Moscova și Kievul după călătoria sa apostolică în Canada. Potrivit acestuia, cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, a discutat cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, despre o posibilă călătorie la Moscova. După cum notează agenția, lucrurile s-au complicat din cauza poziției adoptatу de Papa Francisc cu privire la conflictul din Ucraina.
La Vatican nu este exclusă posilitatea ca Suvernul Pontif să se deplaseze în Ucraina în luna august, dar s-a subliniat că eventuala vizită va depinde inclusiv cum se va simți Papa Francisc, în vârstă, după călătoria din Canada. În același timp, președintele Uniunii Mondiale a Credincioșilor de Rit Vechi, Leonid Sevastianov, a declarat, anterior, cu referire la o discuție personală cu șeful Bisericii Catolice, că, pentru moment, Papa nu are de gând să meargă la Kiev, pentru că mai întâi trebuie să viziteze Moscova, unde i s-a sugerat să amâne vizita pentru anul viitor.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.