Senatorul Olga Kovitidi: Drona care a atacat sediul Statului Major al Flotei Mării Negre a fost lansată la Sevastopol
01/08Prima navă cu cereale a părăsit portul Odessa
01/08Putin: Principiile OMC au fost aruncate la gunoi de politicienii occidentali
Politicienii occidentali au „aruncat, de fapt, la gunoi”, principiile OMC prin impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei, a declarat președintele rus Vladimir Putin la o consfătuire dedicată situației din industria metalurgică.
„Scăderea bunăstării, a calității vieții cetățenilor obișnuiți, în primul rând în Europa, nu îi interesează pe politicienii occidentali. Ca să nu mai vorbim de lucruri precum atașamentul față de principiile Organizației Mondiale a Comerțului (OMS) care, pur și simplu, sunt aruncate la gunoi ”, a spus șeful statului citat de agenția TASS.
Putin a menționat că „se pare că unii dintre partenerii noștri occidentali nici nu vor să-și amintească aceste principii, pentru că este chiar jenant să vorbești de așa ceva”.
De asemenea, el a atras atenția asupra faptului că „restricțiile aplicate activității metalurgiștilor ruși sunt o manifestare clară a concurenței neloiale”.
„Vedem acest lucru, repet, și în alte ramuri de industre – [sancțiunile] reprezintă încercări ale țărilor occidentale de a restrânge afacerile rusești ca unul dintre liderii metalurgiei mondiale și de a redistribui piețele, desigur, în favoarea lor”, a subliniat Putin.
Potrivit șefului statului, sancțiunile împotriva Rusiei nu reflectă realitățile politicii și economiei mondiale. „Am spus deja că aceste decizii au fost luate de țările occidentale de dragul intereselor politice, celor de conjunctură, și care nu reflectă realitățile nici din politica mondială, nici din economia mondială, de fapt”, a explicat președintele.
La întâlnire, Putin a mai subliniat că metalurgiștii ruși continuă să se confrunte cu restricții în lucrul pe piețele externe.
Întâlnirea anterioară privind situația din metalurgie a avut loc în aprilie. „La ea au participat, la fel ca și astăzi, membri ai guvernului, reprezentanți ai afacerilor din industrie. În opinia mea, discuția noastră s-a dovedit a fi extrem de concretă, din moment ce vorbeam despre provocările și dificultățile cu care s-au confruntat și continuă să se confrunte metalurgiștii ruși, mă refer la restricții asupra activității lor pe piețele externe, precum și la interdicția de cumpărare. a unor componente străine pentru producția de armatură, metal laminat, table de oțel în Rusia”, a spus Putin.
Anterior, ziarul britanic The Guardian a menționat că războiul economic declanșat de țările occidentale împotriva Rusiei a avut efectul opus, iar liderul rus Vladimir Putin a devenit mai puternic ca niciodată.