Președintele a început discuția cu noul șef al Roskosmos fără introduceri inutile, înțelegând că interlocutorului său ”nu trebuie să i se povestească despre industria de rachete și cea cosmică”: în virtutea funcției sale de vicepremier, Borisov a coordonat, până de curând, acest domeniu. ”Cunoașteți care sunt perspectivele, știți care sunt avantajele noastre concurențiale, știți problemele care reclamă o atenție deosebită”, a subliniat Putin și a precizat care sunt aspectele esențiale asupra cărora trebuie concentrată atenția în cadrul discuțiilor.
Borisov a declarat că Rusia dispune de ”un uriaș potențial științific și tehnic”, ce trebuie valorificat pentru dezvoltarea economiei țării. ”Acest domeniu de activitate traversează o situție dificilă, iar eu cred că principala mea misiune și a colegilor mei este nu de a coborî, ci a ridica ștacheta și, în primul rând, de a asigura economiei ruse serviciile cosmice necesare. Este vorba și de navigație, de comunicații, de transfer de date, de informații meteo- și geodezice și așa mai departe”, a spus Borisov.
El a asigurat că Roskosmov va continua să lucreze la programul de zboruri pilotate, prioritatea fiind continuare crearea unei stații orbitale rusești.
Putin a vrut să știe care sunt ”viziunile despre ceea ce trebuie făcut în viitorul apropiat” în această direcție. Borisov a amintit că Rusia a decis să se retragă, după 2024, din proiectul Stației Spațiale Internaționale. Dar că își va îndeplini până la capăt angajamentele față de parteneri. ”Până atunci vom începe să formăm stația orbitală rusă. Cred că viitorul cosmonauticii rusești cu echipaj uman trebue să se bazeze în primul rând pe un program științific echilibrat și sistemic”, a spus șeful Roskosmov.
Întâlnirea dintre Putin și Boris este prima din momentul numirii acestuia din urmă în funcția de șef al Roskosmos. În opinia analiștilor, întrevederea nu s-a limitat doar la proiecte civile. În circumstanțele actuale, proiectele cu caracter tehnico-militar chemate să consolideze capacitatea de apărare a țării, a scutului spațial sunt importante în activitatea corporației de stat.
”Ne confrunctăm cu situația în care spațiul capătă tot mai mult statutul de teatru de operațiuni militare de viitor. În perioada imediat următoare posibilii noștri adversari străini vor folosi la maxim spațiul cosmic pentru rezolvarea unor obiective tehnico-militare”, a explicat pentru URA.ru șeful Biroului de analiză politică și militară Aleksandr Mihailov.
Este vorba nu doar despre construirea de noi constelații de sateliți, așa cum fac acum în mod activ SUA, UE și China, pentru a strânge informații, pentru a controla lansările de rachete și așa mai departe, a arătat Mihailov. Potrivit analistului, americanii, spre exemplu, fac experimente în spațiul aproapiat și realizează proiecte ”ce vizează transportul de încărcături militare pe orbită”. ”În viitor se va vorbi atât despre folosirea armei cu laser, cât și a celor de mare precizie, chiar a armei nucleare, pe care americanii o pot duce în cosmos. Înainte, toți au fost ținuți pe loc de Convenția privind neamplasarea de arme nucleare în cosmos, privind demilitarizarea spațiului. Acum, nu mai funcționează nici o convenție”, a subliniat expertul.
Necesitatea de a ”stopa eventuale amenințări militare cosmice” intensifică atenția acordată de președintele rus domeniului cosmic și explică decizia de a-l numi la conducerea Roskosmov pe Borisov care, până să intre în echipa guvernamentală, a lucrat în Ministerul Apărării. ”Pe de altă parte, noi trebuie să dezvoltăm capacități proprii tehnico-militare pentru localizarea amenințărilor existențe și a celor viitoare. În caz de nevoie să eliminăm sateliții inamicului (în acest scop avem deja S-500). Iar în cazul izbucnirii unui război global, trebuie dezactivate cât se poate de rapid sateliții inamicului, care trebuie privați de posibilitatea de a observa, de a transmite informații, fie de a distruge cu armele montate pe ele obiectivele noastre militare”, a explicat Mihailov.
Politologul Marat Bașirov a legat, la rândul lui, întâlnirea lui Putin cu Borisov de problemele de securitate a Rusiei. ”Chestiunile privind securitatea Rusiei vor fi direct legate de spațiu în următoarele decenii. Este vorba despre o constelație de sateliți, despre stația spațială care reprezintă coloana vertebrală a numeroase cercetări științifice. Putin și Borisov au abordat chestiuni de natură strict practică. Ele vizeazâ atât securitatea, cât și obișnuitele servicii de zi cu zi pentru cetățenii Federației Ruse, pentru cei ai țărilor prietenoase”, a spus Bașirov.
Putin speră că Borisov, ca om militar, să întărească sectorul spațial, consideră politologul Dmitri Neciaev. ”Ca militar, Borisov va aborda domeniul spațial din punctul de vedere al domeniilor de progres militar. În paralel, realizările din sfera științifică și de apărare vor da un puternic impuls dezvoltării industriei civile”, a concluzionat expertul.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.