Ecaterina cea Mare. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

                                                                                                                            ”Ascultaţi fiecare cuvânt care merită cât de cât atenţie; să vadă cu                                                                                                                                                         toţii că gândiţi şi simţiţi aşa cum trebuie să gândiţi şi să simţiţi.                                                                                                                                                                   Procedaţi în aşa fel încât oamenii buni să vă iubească, oamenii răi să                                                                                                                                                         se teamă de voi şi cu toţii să vă stimeze.”                                                                                                                                                                                                                                                                          Ecaterina a II-a

La 9 iulie, în urmă cu 260 de ani, Imperiul Rus intra într-una dintre cele mai bune perioade ale sale, odată cu începutul domniei Ecaterinei a II-a sau Ecaterina cea Mare.

Ecaterina Alexeevna Romanova (adică Sophie Augusta Frederika de Anhalt-Zerbst) s-a născut la 2 mai 1729, la Stettin, într-o familie cu sânge albastru – tatăl său este prinţul Christian Anhalt-Zerbst, iar mama sa este Joanna-Elisabeta de Holstein-Gottorp (o mare familie aristocrată, cu legături în monarhiile apusene – Danemarca, Prusia, Suedia). Primeşte o educaţie adecvată statutului social dar, şi mai important este faptul că tinerei Sophie îi place să citească, să înveţe limbi străine, să studieze filozofia, teologia, geografia… A fost toată viaţa sa o matinală, obişnuind să se trezească la ora 5.00.

În 1744 pleacă, împreună cu mama sa, în Rusia, la invitaţia Elisabetei I, pentru a se căsători cu Petru, un nepot al împărătesei, moştenitor al tronului. La 28 iunie 1744 se converteşte la ortodoxie şi primeşte numele Ecaterina, iar la 21 august 1745 se căsătoreşte cu Marele Duce Petru, devenind Mare Ducesă a Rusiei.

Ecaterina Alexeevna devine o adevărată rusoaică, învăţând perfect limba şi deprinzând obiceiurile, fiind foarte interesată de istoria şi tradiţiile patriei adoptive. Inteligentă şi cultivată, cu un umor sănătos, va cuceri aristocraţia rusă fără vreun efort. Din păcate, nu la fel de cordiale sunt relaţiile cu soţul său, cei doi nefiind compatibili.

Toate bune şi frumoase până în decembrie 1762, când Elisabeta I moare şi Petru, soţul Ecaterinei, devine Țar – Petru al III-lea. Iniţial, acesta o va izola pe Ecaterina într-o aripă a Palatului de Iarnă, apoi în fortăreaţa Schlusselburg – devine clar că informaţiile pe care Ecaterina le deţinea – precum că, după decesul Împărătesei Elisabeta, Petru va încerca să scape de ea – sunt cât se poate de reale. Este o situaţie de ”care pe care”, iar Ecaterina se hotărăşte să lupte. Vine către Sankt-Petersburg, ajutată de fraţii Orlov şi alţi nobili, iar contele Razumovski o proclamă Împărăteasă a tuturor ruşilor! Trebuie reţinut faptul că nici nobilii nu erau încântaţi de prestaţia politică a lui Petru al III-lea, care va abdica.

Ecaterina a II-a îşi începe lunga şi bogata în demersuri domnie (34 de ani) la 9 iulie 1762 şi printre primele reforme pe care la întreprinde este cea legată de tipărirea bancnotelor. În plus, reformează Senatul (1763), întărește baza materială a Academie de Știinţe, creată de Petru Cel Mare, înființează Institutul Smolnîi (printr-un Decret, în 1764), prima instituţie de învăţământ pentru femei din Rusia. Este drept, aveau acces doar fetele aristocraţilor, dar Ecaterina a făcut ceva similar şi pentru oamenii de rând – Insitutul Novodevicii.

Tot în primii ani de domnie, Ecaterina a II-a va dori să-şi consolideze poziţia, apropiindu-şi nobilimea, dar şi armata şi, foarte important, intervenind pentru concilierea celor două.

Mai sunt înfiinţate azile pentru orfani, o şcoală de moaşe, băi populare. Sunt aduşi din străinătate ingineri, arhitecţi, medici, pentru a contribui la modernizarea Imperiului.

Inteligenta şi ambiţioasa Împărăteasă îşi ia rolul foarte în serios şi continuă politica de reformare a lui Petru I. De fapt, îşi asumă acest lucru, ca pe o datorie. Prin Reforma administrativă din 1775, numărul guberniilor va creşte de la 12 la 50; guvernatorii sunt numiţi de către suveran şi sunt subordonaţi direct.

În 1785 apare şi reforma socială, prin care este definit rolul nobilimii, cu toate privilegiile sale. Răscoala lui Pugaciov (1773-1775) o determină să întărească autoritatea statului, centralizând administraţia.

Reforma juridică a schimbat Codul de Legi din 1649, destul de ineficient şi învechit, cu legi considerate cu mult înaintea vremii de către cancelariile occidentale. Acestea prevedeau, printre altele, un sistem care să asigure o protecţie egală a legii pentru toţi şi prevenirea infracţiunilor.

Au fost secularizate prorpietăţile şi pământurile bisericilor, comerţul s-a intensificat, artele şi ştiinţele s-au bucurat de toată susţinerea acestei Împărătese dedicate misiunii sale.

Ecaterina a II-a a fost foarte activă şi în materie de politică externă – în definitiv, dispunea de un instinct politic foarte rafinat, pe care ar fi fost păcat să nu-l valorifice.

Alianţa cu Polonia împotriva Turciei (consecutivă accederii la tronul polonez a lui Stanislaw Poniatowski) favorizează o retrasare a graniţelor în favoarea Rusiei. Împărăteasă avea un plan de înființare a statului Dacia care ar include Valahia, Moldova și Transilvania – un plan, respins de Imperiul Austriac.

Dacă Petru cel Mare a făcut miracole în nord, Ecaterina s-a concentrat pe direcţia sud. Prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774), după un război epuizant de şase ani, soldat cu înfrângerea imperiului otoman, Rusia obţine ieşirea la Marea Neagră, zonele de stepă dintre Nistru şi Bug, cetăţile de la Azov, Kabarda. Turcia mai pierde şi Hanatul Crimeii, aflat sub protectoratul său. De altfel, Crimeea va intra în componenţa Imperiului Rus la 21 iulie 1783.

Ecaterina a II-a se sfârşeşte la 6 noiembrie 1796, rămânând în istorie ca un monarh luminat.

Ecaterina a II-a este nativ Taur şi are Ascendent în Vărsător, la fine. Interesant este că Taurul a dat mai mereu femei puternice, care au făcut carieră în politică (şi Elisabeta a II-a a Marii Britanii este tot nativă Taur). Semn de Pământ, Taurul furnizează trăsături care favorizează expresia socială a femeilor născute aici – răbdarea, tenacitatea, instinctul financiar, stabilitatea, spiritul practic.

Saturn în prima casă, în Peşti, nu i-a făcut viaţa uşoară (mama foarte severă, căsătoria aranjată, izolarea impusă de soţ), dar i-a dăruit şi o excelentă relaţie cu puterea, capacitatea de a organiza şi administra, un simţ al datoriei şi spiritul de disciplină care i-au permis Ecaterinei a II-a să se manifeste din plin.

”Născut, nu făcut”… Vorbă mare, o întâlnim în Crez. Prin extensie, mesajul este că unii oameni sunt născuţi pentru ceva anume, chiar dacă nu s-au născut în circumstanţele foarte favorabile. Ecaterina a II-a nu s-a născut la Curte, dar s-a manifestat mai ceva decât dacă ar fi văzut lumina zilei în scutece imperiale. Există un blazon interior, spiritual, şi un altul, social, obţinut prin naştere.

Luna în Gemeni i-a dăruit inteligenţă ascuţită, imaginaţie, plăcerea conversaţiei. Gemenii sunt semn de Aer şi găzduiesc, pe lângă Lună, încă 2 planete – Venus şi Neptun. De altfel, Aerul este cel mai bine reprezentat dintre toate elementele – cel mai bun indiciu al inteligenţei şi erudiţiei acestei Împărătese. Se ştie că a corespondat cu Voltaire şi cu Diderot şi că bibliotecile celor doi au fost achiziţionate de Ecaterina cea Mare. Mai mult, Luna reprezintă femeile în astrologia mundană şi iată cum poziţia astrului nocturn arată interesul şi implicarea Ecaterinei a II-a în educaţia femeilor din Rusia.

Mercur în Berbec i-a făcut mintea ageră, rapidă, capabilă de decizii în condiţii de criză, când nu ai prea mult timp. Astrul aspectează foarte fast Axa Destinului, plasată, generos, pe semnele sentimentelor – Leu / Vărsător. Nodul Sud Lunar în Leu i-a trasat datoria kharmică de a fi regină şi nu putem spune că nu s-a achitat exemplar de ea.

Mai atrage atenţia conjuncţia Soarelui cu Marte, un aspect foarte Yang, foarte bărbătesc, furnizor de ambiţie, combativitate, energie din plin şi iniţiativă, care i-a fost de mare ajutor.

Ascendentul în Vărsător este responsabil pentru generozitatea şi umanismul Ecaterinei a II-a, pentru nonconformismul de care a dat dovadă, uneori, dar şi de schimbările care au tot intervenit în destinul său. Uranus, stăpânul Vărsătorului, din Scorpion şi casa a IX-a, vorbeşte despre putere şi despre impactul internaţional pe care domnia sa l-a avut. Nu a fost un monarh comod pentru alţii, fiindcă a iubit Rusia cu pasiune şi a făcut tot ceea ce a putut pentru a lăsa Imperiul în condiţii şi mai bune decât era când l-a preluat.

Jupiter în Rac vine în completarea celor de mai sus în sensul că Racul reprezintă ţara, pământul şi poporul, iar Jupiter este legea şi expansiunea, educaţia superioară. Marele benefic face un trigon cu Saturn, aspect al construcţiei şi al capacităţii decizionale la scară mare.

Este în nota firescului ca Ecaterina cea Mare să se manifeste social în altă ţară – Meridianul este plasat în Săgetător, semn al străinătăţii.

 

În genere, ruşii sunt priviţi cu teamă, mai ales de către cei din Occident. Este o chestiune veche de când lumea. Teama provine din necunoaştere şi din diferenţa mare de cultură. La ruşi, sufletul a primat întotdeauna, în timp ce societăţile ”civilizate” sunt supersecularizate şi nu de ieri, de azi.

Ecaterinei a II-a nu i-a fost teamă şi a dorit să înţeleagă Rusia. Mai mult, a devenit parte din ea, fiindcă, atunci când deprinzi limba şi obiceiurile unui popor, începi să faci parte din el, te împărtăşeşti din energiile lui. Iar Rusia a adoptat-o, făcând-o un adevărat simbol naţional, fiindcă Rusia şi ruşii ştiu să fie recunoscători atunci când li se face un bine.