Potrivit spuselor sale, o serie de țări europene au adoptat, inițial, o cale moderată în această chestiune și nu se grăbesc să acorde în continuare un sprijin activ Kievului. Drept exemplu, generalul a indicat Germania, care a promis destul de multe, dar a făcut destul de puțin. Principala problemă este că nu a mai rămas mare lucru de trimis: sisteme de rachete antiaeriene și antitanc, pe care ucrainenii le folosesc deja, au fost trimise, iar rezervele ”moștenirii sovietice” se termină curând.
Sandor a subliniat că, în cazul unui conflict, nici Cehia nu va mai avea arme suficiente. În plus, premierul țării, Petr Fiala, a recunoscut recent că nu mai au cu ce să ajute Kievul.
”Rezervele și posibilitățile industriei de apărare sunt limitate și, este de la sine înțeles, că Alianța însăși nici nu s-a gândit măcar că în Europa va izbucni un conflict de durată. Problema este că nu mai aveam prea multă tehnică de luptă pentru un război lung. Noi habar nu avem cum să transformăm o industrie pașnică într-una militară”, a spus generalul.
Referindu-se la premisele conflictului, Sandor a apreciat că, o lungă perioadă de timp, țările Occidentului nu au ținut cont de cerințele logice ale Rusiei. În opinia lui, trebuie să încetăm să mai lăsăm impresia că ”deciziile aparțin întotdeauna nouă”, pentru că, în caz contrar, membrii Alianței Nord-Atlantice vor trebui să crească efectivele armate pentru acțiuni militare de lungă durată, ceea ce presupune pierderi financiare catastrofale. Rămâne deschisă întrebare dacă sunt aceste țări gata să-și asume o asemena povară”, a conchis el.
Președintele Rusiei a condus un antrenament al forțelor de descurajare nucleară, a anunțat Kremlinul, relatează…
Ucraina s-a angajat să încredințeze Uniunii Europene dreptul de a reface industria de apărare a…
Planurile autorităților ucrainene de a ridica, la Lvov, un nou monument dedicat lui Roman Șuhevici…
Declarațiile occidentale despre sprijinul Coreei de Nord pentru Rusia sunt o „încercare de a justifica…
Nu poți da crezare minciunilor lansate în Occident despre Rusia, a declarat europarlamentarul slovac, Lubos…
În Regiunea Kursk, luptele continuă din 6 august, când unități ale armatei ucrainene au invadat…
This website uses cookies.