Categories: MilitarRusia si lumea

Putin a răspuns la întrebări privind termenele operațiunii speciale din Ucraina

Operațiunea militară specială se desfășoară conform ”planului unic”, iar eliberarea Republicii Populare Lugansk (LNR) a devenit una dintre etapele ei. Vor urma noi ofensive ale trupelor aliate – așa a dat de înțeles președintele Rusiei, Vladimir Putin, după ce a ascultat raportul prezentat la 4 iulie de ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, explică experții URA.ru. În același timp, Putin a spus că toate obiectivele operațiunii speciale se rezolvă așa cum au fost gândite, iar planul următoarelor acțiuni militare este deja pregătit, sunt de părere interlocutorii agenției.

Despre eliberarea LNR s-a aflat la 3 iulie. Dar luni, Putin a ascultat personal, la Kremlin, raportul șefului ministerului Apărării, Serghei Șoigu. Potrivit acestuia, operațiunea ofensivă de liberare a LNR a continuat din 19 iunie sub comanda general-locotenentului Aleksandr Lapin și a generalului de armată Serghei Surovikin. ”Timp de două săptămâni au fost încercuite și lichidate grupări în ”cazanul Gorskoe”, în raioanele Lisiciansk și Severodonețk. Au fost luate sub control 25 de așezări. Operațiunea s-a încheiat ieri cu eliberarea unuia dintre cele mai mari orașe din LNR – Lisiciansk”, a raportat Șoigu.

În timpul operațiunii speciale, Forțele Armate ale Ucrainei au pierdut aproape 5500 de oameni. Dintre aceștia, 2218 militari au fost uciși, 3251 sunt răniți. Trupele aliate au distrus sute de unități de tehnică militară – tancuri, avioane și elicoptere, drone, sisteme de rachete antiariene cu lansare multiplă, piese de artilerie. Șoigu a precizat că, retrăgându-se din Lisiciansk, Forțele Ucrainene au abandonat tancuri, mortiere, precum și armament occidental – sisteme de rachete Javelin și NLAW, Stinger, drone. ”În prezent are loc deminarea orașului Lisiciansk și a împrejurimililor lui, se livrează ajutoare umanitare, se acordă asistență medicală civililor”, a anunțat șeful ministerului Apărării.

Ascultând raportul lui Șoigu, Putin a susținut propunerea ministrului de a acorda comandantului grupării ”Centru”, Aleksandr Lapin, și comandantului adjunct al Armatei opt a Distructului Militar de Sud, Esedull Abacev, titluri de Eroi ai Rusiei. Putin a cerut, de asemenea, să fie prezentați spre decorare militarii care s-au remarcat.

”Armata rusă numără mulți, suficienți soldați curajoși, profesioniști, dârzi în sensul bun al cuvântului, și toți trebuie distinși cu medalii de stat ale Rusiei corespunzătoare”, a declarat Putin.

Înainte de toate însă, soldații care au obținut succes în LNR trebuie să se odihnească, ”să-și consolideze capacitățile de luptă”, a subliniat președintele. ”Alte formațiuni militare, inclusiv gruparea ”Vostok” (Est), gruparea ”Zapad” (Vest), trebuie să-și ducă la îndeplinire misiunile stabilite în planurile aprobate în baza unui proiect comun, și sper că pe direcțiile lor lucrurile vor evalua la fel cum a fost în Lugansk până în prezent”, a declarat președintele.

Putin a felicitat nu doar efectivul trupelor ruse, dar și pe soldații Miliției Populare din Lugansk care, la rândul lor, ”au acționat activ, în mod competent, dând dovadă de curaj și eroism la eliberarea pământului lor natal”.

Potrivit lui Putin, comandanții armatelor i-au prezentat deja ”propuneri pentru dezvoltarea operațiunilor ofensive”.

În societatea rusă există o cerere pentru informații verificate despre cum avansează operațiunea secială de apărare a Donbassului și în Ucraina, a explicat pentru URA.ru directorul pentru analize politice al Institutului de Marketing Social, Viktor Poturemski. ”Când apare o informație la nivel de președinte, iar raportor este șeful Ministerului Apărării, este un răspuns la această cerere. În plus, Șoigu a vorbit și până acum despre etapele operațiunii speciale. De aceea, eliberarea LNR este un rezultat intermediar al ducerii la îndeplinirii a obiectivelor ei”, a estimat expertul.

Încă de la începutul operațiunii speciale, oamenii au trăit cu sentimentul că nu va fi de durată, ”campania fiind catalogată drept un blitzkrieg”, a spus, la rândul său, psihologul social Aleksei Roșcin. Astăzi se creează senzația că operațiunea specială s-a prelungit.

Iar raportul public al lui Șogu privind eliberarea Lisiciang și a întregului Lugansk se arată că ”totul evoluează cu succes”, a explicat interlocutorul.

”Acest lucru demonstrează impactul asupra opiniei publice. Populația mizează pe victorie”, este de părere Roșcin.

Noile operațiuni ofensive la care a făcut referire peședintele în timpul raportului lui Șoigu, nu sunt puse sub semnul îndoielii de experții consultați de URA.ru. Obiectivele trasate de președinte înaintea armatei ruse la 24 februarie au fost rezolvate pe jumătate – LNR a fost eliberată, a declarat adjunctul catedrei de politologie și sociologie a Universității de Economie ”G.V. Plehanov”, Andrei Koșkin. ”Rămâne misiunea de eliberare a Republicii Donețk (DNR) și de punere la adăpost a Rusiei prin distrugerea infrastructurii militare de pe teritoriul Ucrainei.

Faptul că unitățile noastre vor merge mai departe este fără de îndoială. Din punct de vedere politic și moral, președintele a procedat corect accentuând atenția pe faptul că unitățle trebuie să se odihnească (înainte de asta), a spus Koșkin.

Este posibil un ”marș” spre Artemovsk și Kramatorsk, a spus expertul militar Anatoli Matviiciuk. ”Cred că după ce unitățile își vor redobândi capacitatea de luptă, ei vor încercui împreună cu unitățile care luptă în DNR grupările ucrainene aflate acolo cu scopul de le distruge. Mai departe este posibil un marș pe direcția Harkov, Zaporojie, Nikolaev și Odessa”, consideră veteranul serviciilor de informații.

Owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

4 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

5 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

6 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

7 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

7 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

24 de ore ago

This website uses cookies.