Invitat al emisiunii ”Moscova. Kremlin. Putin”, a postului de televiziune ”Rossia-1”, Peskov a precizat că, în momentul de față, interesul Ucrainei pentru o rezolvare a conflictului pe calea negocierilor scade.
Secretarul de presă al liderului rus și-a exprimat însă speranța că partea ucraineană va da, totuși, dovadă de rațiune.
”Și din nou va veni rândul negocierilor, dar înainte de asta ucrainenii vor trebui să înțeleagă încă o dată condițiile noastre. Ei știu foarte bine care sunt acestea. Trebuie să fie de acord cu ele. Să se așeze la masa negocierilor și, pur și simplu, să le consfințească în acel document care, în linii mari, a fost deja convenit”, a spus Peskov, citat de RIA Novosti.
Anterior, Peskov a constatat că, în prezent, țările Occidentului mizează pe continuarea conflictului din Ucraina și nu permit Kievului să se gândească la pace.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.