Lavrov a considerat ridicolă afirmația conform căreia NATO este o alianță defensivă
02/07MAE polonez: Declarația ambasadorului Ucrainei în Germania referitoare la Bandera conține multe minciuni
02/07Grușko: NATO începe o nouă cursă a înarmării
Viceministrul rus de Externe, Aleksandr Grușko, a declarat, în cadrul dezbaterilor organizate de Clubul internațional ”Valdai”, că NATO începe o nouă cursă a înarmării, scrie RT.
”NATO începe o nouă cursă a înarmării și știm din istorie că această cursă a înarmării – o construcție militară atât de agresivă – va avea nevoie de o demonizare obligatorie a dușmanului”, a spus diplomatul citat de agenția RIA Novosti.
Grușko a subliniat, de asemenea, că o combinație dintre planificare militară ostilă și politică ostilă ”creează un amestec într-atât de exploziv, încât este greu să ieși din el”.
”Și este foarte greu de spus ce concentrație de eforturi politice va fi necesară sau ce evenimente dramatice în domeniul securității s-ar putea întâmpla în Europa pentru a frânge acea spirală periculoasă în care NATO atrage nu doar întreaga Europă, dar, mai nou, și întreaga lume”, a spus viceministrul.
Anterior, Grușko a declarat că NATO a pariat pe confruntarea și descurajarea Rusiei pe toate fronturile, recunoscând partea rusă ca fiind o amenințare la adresa Alianței.