Forumul Economic Internațional de la Sankt-Petersbug-2022 și discursul lui Putin

În 2022, cea de-a 25-a sesiune, jubiliară, a Forumului Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, se desfășoară în perioada 15-18 iunie. Prinicipalul loc de desfășurare – Centrul de Conferințe și Expoziții ”Expoforum” din Sankt-Petersburg. Cotidianul Izvestia publică programul principalelor sesiuni ale SPIEF-2022.

Ședință plenară cu președintele

Evenimentul de referință al Forumului va fi ședința plenară cu participarea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, ce va avea loc pe 17 iunie, ora 14,00, în Sala Congreselor.

Tema centrală a SPIEF-2022 este ”O lume nouă – noi oportunități”. Ea reflectă schimbările globale la nivel mondial, care duc la formarea unui nou model economic. Moderatorul ședinței a fost desemnat redactorul șef al postului de televiziune RT și al Grupului media ”Rossia segodnia”, Margarita Simonian. Site-ul Izvestia va transmite în direct discursul șefului statului de la ședința plenară.

După cum a declarat secretarul de presă al președintelui, Dmitri Peskov, discursul liderului rus la ședința plenară a SPIEF-2022 va fi deosebit de important. Putin va aborda, în special, subiecte precum sancțiunile antirusești și criza alimentară care se profilează în lume.

În cadrul Forumului, șeful statului ar putea avea o serie de întâlniri separate cu reprezentanți ai mediului de afaceri. Anul acesta însă nu este planificată tradiționala întrevedere cu conducerea companiilor străine și cu investitori internaționali, a precizat Kremlinul.

Principalele evenimente ale SPIEF-2022

Cea mai mare parte a programului Forumului va fi dedicată problemelor privind relațiile internaționale. Astfel, la 16 iunie se desfășoară sesiunea ”Rusia – China”, în cadrul căreia vorbitorii vor dezbate tema colaborării comerciale și economice dintre cele două țări. La eveniment vor participa directorul general, președintele Consiliului de administrație al societății ”Rossiiskie jeleznîe doroghi” (Căile Ferate Ruse), Oleg Beloziorov, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențial al Republicii Populare Chineze în Rusia, Zhang Hanhui, și alții.

Tot la 16 iunie are loc un eveniment dedicat activizării colaborării dintre Rusia și Africa. În cadrul sesiunii se vor întâlni viceministrul rus al Științei și Învățământului Superior, Natalia Bociarova, premierul Republicii Centrafricane, Felix Molua, și alții.

Alt eveniment important va fi, la 16 iunie, sesiunea privind colaborarea economică dintre Rusia și Egipt. Sesiuni separate vor fi consacrate, de asemenea, relațiilor Rusiei cu America Latină și Iranul.

O serie de evenimente vor lua în discuție noile realități economice. Astfel, pentru 18 iunie este programată o sesiune dedicată activităților economice externe ale Rusiei în condițiile actuale.

În plus, la 16 iunie, vor fi dezbătute chestiuni privind înlocuirea produselor de import, patriotismul de consum și de business după exemplul brandului național ”Made in Russia”. La eveniment va lua cuvântul directorul general al brandului, Mihail Sadcenkov, vicepreședintele ”Opora Rossii”, Aleksei Kojevnkov, și alții.

Totuși, provocările actuale îi privesc nu doar pe reprezentanții mediului de afaceri, dar și pe cei din industria media. Despre politica de informare a țărilor se va discuta la 18 iunie. Printre participanți – directorul departamentului de presă al MAE Rus, Maria Zaharova, președintele Comitetului pentru politică de informare din Duma de Stat, Aleksandr Hinștein, și alții.

Altă temă importantă care va fi ridicată la SPIEF-2022 este participarea femeilor în economiile țărilor BRICS. La 18 iunie, experții vor discuta inițiativele de extindere a participării femeilor în viața economică, precum și despre colaborarea între țările BRICS, în general.

Nu mai puțin interesantă va fi sesiunea despre viticultură și vinificație, prevăzută pentru 16 iunie. Experții discută, în special, despre abordarea științifică în viticultură.

 

Owner

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

4 ore ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

9 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

10 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

12 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

12 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

13 ore ago

This website uses cookies.