„Mai multe state africane depind în mare măsură atât de Ucraina, cât și de Rusia în ceea ce privește importurile de cereale, ulei de floarea soarelui și îngrășăminte”, a amintit el.
De aceea s-au abținut să sprijină rezoluția ONU care condamna acțiunile Rusiei. Potrivit jurnalistului, aceasta poate fi , de asemenea, numită o victorie diplomatică a lui Putin.
Dacă Africa nu va reuși să obțină cereale din Ucraina sau Rusia, aceasta va provoca o creștere puternică a prețurilor alimentelor și ar putea pune la îndoială disponibilitatea acestora pe continentul african, a concluzionat Mackenzie.
Vineri, au avut loc negocieri între Putin și Sall. Președintele Senegalului a cerut Occidentului să elimine cerealele și îngrășămintele din sancțiunile împotriva Rusiei, întrucât lipsa accesului la acestea a exacerbat situația din sectorul alimentar.
Cu o zi înainte, Vladimir Putin a declarat că Moscova nu împiedică exportul de cereale ucrainene, iar dacă Kievul va curăța porturile sale de mine, navele cu alimente vor putea pleca de acolo fără probleme.
Discursul lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor Externe al Federației Ruse, în cadrul conferinței de presă…
Președinția poloneză a Uniunii Europene a început prost, ea trebuie ”încălzită la microunde” pentru a…
Decodificarea cutiilor negre ale avionului Azerbaijan Airlines (AZAL) nu confirmă unele dintre concluziile preliminare prezentate…
Nikolai Patrușev/ Foto: RIA Novosti Ucraina își poate înceta existența ca stat în 2025, a…
Fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte francez Francois Hollande (în imagine) au ignorat…
Fostul europarlamentar irlandez Mick Wallace i-a cerut liderului regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, să…
This website uses cookies.