Fostul premier japonez Abe: Poziția lui Zelenski cu privire la NATO a dus la un conflict în Ucraina
29/05Un fost comandant al Forțelor Aeropurtate Ruse a relatat ce indicații au dat SUA Poloniei în privința Ucrainei
29/05Putin a prezentat noii aliați strategici ai Rusiei
În condițiile războiului hibrid angajat de Occident împotriva Rusiei, președintele Vladimir Putin este gata să dezvolte relații politice și economice cu țări neutre, spun experții. La ședința Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, șeful statului a numit patru dintre ele – Iranul, Indonezia, Egiptul și Emiratele Arabe Unite. Potrivit experților, Rusia (egal Uniunea Economică Eurasiatică, EAEU) au toate șansele să-și consolideze pozițiile pe aceste teritorii, libere de presiunea elitelor occidentale, scrie agenția URA.ru.
În cei șapte ani de existență, EAEU s-a transformat într-un ”organism economic și regional eficient și influent”, a declarat Putin în discursul său, subliniind că, anul trecut, în 2021, țările membre ale Uniunii au reușit să crească schimburile comerciale cu aproape 30%, ceea ce înseamnă 72,6 miliarde de dolari. Creșterea producției industriale a fost, potrivit lui Putin, de 5,3%, investițiile de capital au sporit cu 6,8%, volumul construcțiilor, cu 5,4%, cel al construcțiilor de locuințe, cu 12%, al schimburilor de mărfuri, cu 4,7%.
”Sunt identificate și lichidate restricțiile și barierele rămase în calea liberei circulații a mărfurilor, serviciilor, capitalului și a forței de muncă pe piața internă a EAEU. Numai în ultimii doi ani au fost ridicate 30 asemenea restricții”, a spus Putin. El a subliniat că accelerarea procesului de integrare prin crearea unei piețe fără bariere în spațiul EAEU ar trebui să reducă dependența țărilor membre de conjunctura externă, inclusiv politică.
”Avantajele cursului de integrare devin deosebit de evidente acum, în actuala conjunctură internațională complicată, în condițiile unei agresiuni din partea unora dintre statele neprietenoase nouă”, a declarat șeful statului.
Liderul de la Kremlin a amintit, totodată că, din punctul de vedere situației alimentare, lucrurile nu stau prea bine la nivel mondial. ”Țările noastre au o contribuție serioasă în rezolvarea acestor probleme, iar Rusia și toți membrii organizației noastre se comportă cu cea mai mare responsabilitate”, a adăugat Putin.
Arătând că, pe fondul confruntării declanșate de Occidentul colectiv, crește interesul pentru colaborare cu EAEU, președintele rus a precizat că se poartă negocieri în vederea încheierii unui acord complet de liber schimb cu Iranul, asemenea acorduri putând fi semnate cu Egipt, Indonezia și Emiratele Arabe Unite.
Țările indicate de Putin fac parte dintre cele mai mari economii ale Asiei, Orientului Mijlociu și Africii, de aici și interesul sporit pentru Rusia și EAEU, a explicat analistul Vladimir Kireev, de la Mișcarea Internațională Eurasiatică. ”Aceste state au dezvoltate industria și agricultura, reprezintă mari piețe de desfacere” și care, în condiții de sancțiuni, pot fi ”hub-uri pentru comerțul exterior, pentru vânzarea producției noastre, pot cumpăra, pentru Rusia, tehnologii avansate din țări care refuză să le vândă Rusiei”, a adăugat el.
Odată cu declanșarea atacului cu sancțiuni împotriva Rusiei și a celor care colaborează cu EAEU, au început să curgă amenințări, a menționat, la rândul său, directorul Institutului pentru Studii Politice, Serghei Markov. Dar, după cum a arătat președintele Putin, multe țări ”nu cedează presiunii”. ”Ele păstrează o poziție neutră și obțin profituri uriașe de pe urma ei, cum ar fi Turcia. De aceea, pentru țările neutre (iar Iranul, Egiptul, Indonezia, Emiratele Arabe Unite sunt astfel de țări) colaborarea cu EAEU și Rusia poate aduce un profit maxim. Pentru Rusia înseamnă o creștere a comerțului”, a subliniat Markov.
”Până acum, comerțul nostru exterior a rămas centrat pe Occident. Acum, când relațiile cu Occidentul sunt deteriorate (este clar că pentru o perioadă lungă de timp), a devenit evident că această politică trebuie schimbată și trebuie restabilite sau reconstruite contactele cu multe țări din Asia, Africa, precum și din America Latină”, a rezumat, la rândul său, docentul catedrei de geopolitică a Facultății de politologie a Universității de Stat din Moscova, Maksim Vilisov.