Categories: Economie

Banca Centrală a redus dobânda cheie de la 14% la 11%

Consiliul de administrație al Băncii Rusiei a decis, la finalul unei ședințe extraordinare, reducerea dobânzii cheie cu trei puncte procentuale, de la 14% la 11%. Ultima dată, acest indice a fost corectat la 29 aprilie. Motivele actualei revizuiri a dobânzii cheie au fost consolidarea rublei și scăderea așteptărilor populației privind inflația, relatează cotidianul Kommersant.

Autoritatea de reglementare a precizat că premisele pentru reducerea dobânzii au fost afluxul continuu de fonduri în depozitele în ruble pe termen fix și activitatea de creditare relativ scăzută, ce limitează riscurile proinflaționiste.

Deși continuă să se mențină un context de politică externă dificil, riscurile pentru stabilitatea financiară a Rusiei ”s-au redus într-o oarecare măsură”, ceea ce, în opinia reprezentanților Băncii Centrale, reprezintă un motiv pentru relaxarea condițiilor monetare și de creditare.

Inițial, discuția privind nivelul dobânzii cheie trebuia să aibă loc la ședința Consiliului de administrație al Băncii Centrale din 10 iunie, dar la 25 mai a fost anunțată convocarea, pentru joi, a unei adunări extraordinare. În comunicatul de presă emis de Banca Rusiei se precizează că va avea loc și ședința planificată pentru 10 iunie.

Pe fondul sancțiunilor introduse de țările occidentale împotriva Rusiei din cauza începerii operațiunii miltiare din Ucraina, la 28 februarie, Banca Centrală a majorat dobânda cheie de la 9,5% la 20%. A fost o creștere record din momentul introducerii principalului indice de politică monetară și de creditare.

La 8 aprilie, Banca Rusiei a redus dobânda cheie la 17%, pentru ca pe 29 aprilie, autoritatea de reglementare să corecteze din nou valoarea indicelui, coborându-l la 14%. O mișcare explicată ”prin încetinirea ritmurilor actuale de creștere a prețurilor, consolidarea rubleei și scăderea activității de consum”.

La 26 mai, cursul oficial al dolarului anunțat de Banca Centrală a Rusiei este de 56,2 ruble/$, cel al euro fiind de 57,9 ruble/euro. Potrivit datelor Autorității de reglemetnare, în luna aprilie, rata inflației a crescut, în Rusia, cu 1,14%, până la 17,8%, revenirea ei la valoarea țintă de ”circa 4%” fiind prognozată în 2024. Ieri, Rosstat a anunțat o deflație de 0,02%.

Ieri, Banca Centrală a consemnat, de asemenea, o scădere a așteptărilor inflaționiste ale populației pentru luna mai 2022, până la 11,5%, calificând acest context drept o posibilă premisă pentru o modificare a dobânzii cheie.

owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

2 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

2 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

4 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

4 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

5 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

22 de ore ago

This website uses cookies.