Hot News
Oficial LNR a dezvăluit numărul prizonierilor ucraineni din Donbass
26/05
Banca Centrală a redus dobânda cheie de la 14% la 11%
27/05

Politico: Încercările SUA de a face din Rusia o paria sunt sortite eșecului

Colaj: nation-news.ru

Publicația americană Politico este de părere că încercările autorităților Statelor Unite de a transforma Rusia într-o țară-paria sunt sortite eșecului, relatează RIA Novosti.

Potrivit articolului, problema constă în modul diferit în care țările interpretează operațiunea specială a Rusiei. Astfel, Brazilia, India, Mexic, Turcia, Africa de Sud și Indonezia o consideră un conflict regional și preferă să-și apere interesele economice și strategice. În timp ce SUA și Europa încearcă să influențeze situația.

Autorii articolului subliniază că multe state au pus interesele naționale mai presus de apelurile SUA de a izola Rusia. Astfel, o serie de țări, printre care Turcia și Israel, sunt convinse că eforturile internaționale trebuie să se concentreze pe negocieri privind Ucraina și să se renunțe la introducerea de sancțiuni împotriva Moscovei.

În opinia lor, operațiunea specială reprezintă un pretext de a izola și de a slăbi Rusia.

”Diferențele de opinie garantează că eforturile depuse de SUA pentru a aduce Rusia la statutul de paria vor suferi un eșec, dar nu pentru că multe țări susțin Rusia, ci pentru că ele vor să-și apere propriile avantaje pe care le obțin de pe urma relațiilor cu Moscova. Ele consideră, de asemenea, că o condamnare publică a Rusiei nu face nimic pentru a pune capăt războiului din Ucraina”, este concluzia la care au ajuns autorii articolului.

RIA Novosti amintește, în context, că, în urmă cu câteva zile, la 23 mai, directorul Institutului pentru Strategii Internaționale și Politice, RUSSTRAT, Elena Panina, a evaluat posibilitatea izolării Rusiei și a Republicii Belarus. Potrivit spuselor sale, această posibilitate există doar în retorica unor politicieni occidentali și în visele clasei politice ucrainene.

După cum a subliniat Panina, Rusia este o țară autosuficientă, astfel că restricțiile nu pot decât să o frâneze ușor, dar în nici un caz să-i oprească dezvoltarea.

În aceeași zi, președintele Vladimir Putin a declarat, în cadrul negocierilor cu liderul belorus Aleksandr Lukașenko, că, în pofida sancțiunilor, economia rusă face față cu brio loviturii, subliniind că ”acest lucru este dovedit de toți principalii indicatori macroeconomici”.

La 21 mai, analistul Josh Owens a ajuns la concluzia că economia rusă s-a dovedit destul de rezistență la sancțiunile occidentale. Țara ”nu a fost îngenuncheată” grație poziției ei unice în lume. Într-un articol, expertul menționează că relațiile comerciale trainice cu India și China au asigurat un flux important de valută străină în țară, spulberând toate temerile legate de incapacitatea de plată a Moscovei.

Cu o zi înainte, miniștrii de Finanțe din țările G7 declarau că statele Grupului celor șapte puteri industrializate vor continua să izoleze Rusia și Republica Belarus de economia mondială. Respectiva declarația a fost făcută de șefii finanțelor din Marea Britanie, Germania, Italia, Canada, SUA, Franța și Japonia.

La 14 mai, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că țările UE promovează o politică ce avantajează, în primul rând, Washingtonul, și pierd din autonomie. El a avertizat că urmările desfășurării de către Occident a unui război hibrid împotriva Ruseia vor fi resimțite de toți și a menționat că Moscova a luat toate măsurile ca o astfel de ciocnire directă să nu se producă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979640