Hot News
Ministerul Rus al Apărării a anunțat pierderile suferite de Ucraina în timpul absurdei acțiuni de PR de cucerire a Insulei Șerpilor
10/05
Liderul opoziției din Parlamentul Slovaciei a refuzat să-l asculte pe Zelenski din cauza ”minciunii zilnice”
11/05

Experții chinezi au explicat de ce, la 9 mai, Putin a câștigat în fața Occidentului

Discursul președintelui rus, Vladimir Putin, de la Parada Victoriei din Piața Roșie - Moscova/ Foto: ren.tv

Ca răspuns la isteria Occidentului, care pregătise opinia publică pe ideea că, în mesajul său de la Parada Victoriei, președintele Rusiei, Vladimir Putin, va anunța noi acțiuni militare împotriva Ucrainei sau alte măsuri dure, șeful statului rus a demonstrat o poziție echilibrată, au estimat experții chinezi consultați de publicația online Global Times.

În pofida încercărilor de ”demonizare” din partea Occidentului, liderul Rusiei a rostit un discurs cumpănit, fără amenințări directe la adresa Ucrainei sau a altor țări. În alocuțiunea lui Vladimir Putin, experții chinezi nu au văzut nici încercări de incitare la ură sau la militarism în societatea rusă.

În discursul său, președintele Rusiei a pus accent pe explicarea, prin prisma securității naționale a Rusiei, a pașilor făcuți de Moscova în privința Ucrainei. Putin a explicat încă o dată că reacția dură a părții ruse a fost provocată de pașii unilaterali și consecvenți ai NATO de apropiere de granițele Rusiei, a subliniat Tzui Ceng, expert al Centrului de Studiere a Rusiei al Universirății Pedagogice din China de Est.

Cu colegul său este de acord directorul Institutului pentru Relații Internaționale al Universității Populare a Chnei, Wang Yiwei. În opinia lui, principalul scop al paradei militare din Moscova a fost acela de a demonstra Occidentului că Rusia nu va mai accepta restricții în spațiul ei geopolitic.

Tonul ferm și echilibrat al discursului liderului rus i-a permis, pe de o parte, să traseze, încă o dată, ”liniile roșii” ale Rusiei, iar pe de alta, prin absența unei agresiuni evidente, a lăsat deschisă o fereastră pentru dialog cu NATO și SUA, este de părere Tzui Ceng.

Beijingul este interesat ca părțile să revină la dialog. Astfel, într-o discuție telefonică anterioară cu cancelarul Germaniei, Olaf Sholtz, președintele Chinei, Xi Jinping, a îndemnat Europa să joace un rol mai activ în stabilirea procesului de negocieri și în construirea, în regiune, a unui sistem de securitate stabil și eficient, scrie Global Times. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979638