Un mercenar croat, luat prizonier, a povestit care sunt diferențele dintre batalioanele naționaliste și Armata Ucrainei
08/05Colonelul ucrainean Kormiankov a recunoscut că populația civilă nu trebuie să sufere din cauza acțiunilor militare
09/05Putin s-a adresat poporului Ucrainei
Nu se poate admite o revanșă a moștenitorilor ideologici ai celor care au fost învinși în Marele Război pentru Apărarea Patriei, a declarat președintele rus Vladimir Putin, într-un mesaj adresat veteranilor de război și cetățenilor Ucrainei, a informat serviciul de presă al Kremlinului.
„Într-un mesaj adresat veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei și cetățenilor Ucrainei, președintele Rusiei a subliniat inadmisibilitatea revanșei din partea moștenitorilor ideologici ai celor care au fost înfrânți în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, se spune în comunicatul postat pe site-ul Kremlinului.
Putin le-a urat, de asemenea, tuturor locuitorilor Ucrainei un viitor pașnic și drept, iar veteranilor ucraineni ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei – forță sufletească, multă sănătate și viață lungă. Președintele a subliniat că în urmă cu 77 de ani, datorită curajului și eroismului ostașilor din prima linie și al partizanilor, rezistenței lucrătorilor din spatele frontului, a fost zdrobit fascismul, „care aspira să înrobească Europa, aducând durere și suferință pentru zeci de milioane de oameni.”
„Nenumăratele sacrificii făcute în numele Victoriei comune au devenit o garanție a vieții și libertății noastre. Amintirea acestui lucru nu poate fi uitată”, a adăugat Putin.
O datorie comună
Președintele rus Vladimir Putin i-a felicitat, duminică, pe liderii Republicilor Populare Donețk și Lugansk de Ziua Victoriei, precum și cetățenii și liderii din Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Armenia, Moldova, Tadjikistan, Uzbekistan, Abhazia, Osetia de Sud, Turkmenistan și Georgia, transmite site-ul Kremlinului.
În urarea sa, liderul rus a definit drept o datorie comună prevenirea renașterii nazismului, care a adus „atât de multă suferință oamenilor din diferite țări”. Putin consideră că este necesar să se „păstreze și să se transmită urmașilor” valorile spirituale comune, adevărul despre evenimentele anilor de război și tradițiile prieteniei frățești. În general, Putin a dorit ca noile generații să fie demne de memoria părinților și bunicilor lor.
În telegramele sale de felicitare adresate șefilor Republicilor din Donbass, DNR și LNR, Putin a menționat că „astăzi, militarii noștri, ca și strămoșii lor”, luptă umăr la umăr pentru eliberarea Donbassului lor natal „de mizeria nazistă”. El și-a exprimat încrederea „că, la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră”, reiese din mesaj.
Anterior, secretarul de presă al șefului statului, Dmitri Peskov, a anunțat că la 9 mai, președintele rus Vladimir Putin va lua cuvântul la Parada Victoriei și va depune flori la Mormântul Soldatului Necunoscut.