Categories: MilitarRusia si lumea

La Herson se spune că autoritățile ucrainene întruchipează o organizație teroristă

Adjunctul șefului administrației militaro-civile a regiunii Herson, Kirill Stremousov, a declarat că sunt excluse orice negocieri cu Kievul, transmite agenția RIA Novoti.

”Negocieri cu autoritățile ucrainene sunt, în general, nerealiste, pentru că ele nu sunt în stare decât să bage spaima în oameni. Împotriva angajaților noștri au fost deschise deja dosare penale, aproximativ la nivel de închisoare pe viață. Primim amenințări deschise de eliminare fizică”, a spus Stremousov. 

El a adăugat că actuala putere a Ucrainei întruchipează ”o adevărată organizație teroristă”. 

Anterior, Stremousov a vorbit despre dorința regiunii Herson (sudul Ucrainei) de a intra în componența Rusiei. ”Intenționăm să trăim în componența Federației Rusie și, după ritmul de dezvoltare, vom aminti ceva de genul Crimeii”, a spus el. 

La mijlocul lunii martie, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat că Herson se află sub controlul deplin al armatei ruse. La sfârșitul lunii aprilie, în regiune au fost formate administrații militaro-civile.

 

owner

Recent Posts

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

5 ore ago

Un maestru român de taekwondo a ținut un master class la Orel

Maestrul român de taekwondo de gradul șapte dan Ioan Tiurean, care străbate lumea pe motocicletă,…

7 ore ago

Putin: Omenirea se confruntă cu probleme foarte dificile

Omenirea se confruntă cu probleme serioase, pentru a căror rezolvare este nevoie de unitate, a…

8 ore ago

Kennedy Jr. și fiul lui Trump au ieșit cu o declarație privind Ucraina

Febra militaristă de la Washington a atins un nivel nemaivăzut, au avertizat într-un articol comun…

8 ore ago

Demență! Zaharova, despre declarația lui Stoltenberg privind atacuri asupra Rusiei cu arme occidentale

Reprezentanta oficială a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a catalogat drept ”demență și curaj”…

10 ore ago

Onet, despre cearta dintre Zelenski și ministrul polonez de Externe la întâlnirea de la Kiev

La o întâlnire de la capitala Ucrainei, Zelenski i-a cerut lui Sikorsky să nu umfle…

o zi ago

This website uses cookies.