Moldova a răspuns la propunerea Kievului de a pune mâna pe Transnistria
27/04Adunarea de la Ramstein și perspectivele unei reglementări politice în Ucraina
28/04Putin: Toate obiectivele operațiunii speciale din Ucraina vor fi duse, fără îndoială, la îndeplinire
Toate obiectivele operațiunii speciale din Ucraina vor fi duse, fără îndoială, la îndeplinire, pentru a garanta, din perspectivă istorică, pace și securitate locuitorilor din republicile DNR și LNR, ai Crimeii ruse și ai întregii țări, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de agenția TASS.
Scopul acestei operațiuni, a subliniat șeful statului, este prevenirea unui conflict de mare amploare pe teritoriul țării, conflict creat pe baza scenariilor altora.
”Trebuie să recunoaștem foarte clar că soldații și ofițerii noștri au prevenit un pericol real, ce plana deja deasupra patriei noastre, prin curajul, determinarea și eroismul lor ei au prevenit un conflict de mare amploare, care s-ar fi desfășurat pe teritoriul nostru, dar deja după scenariul altora”, a explicat el la o întâlnire cu membri ai Consiliului Legislativ al Adunării Federale.
În același timp, Putin a definit patriotismul drept unul dintre pilonii cheie ai statalității ruse și cea mai importantă dintre valorile societății ruse.
În opinia președintelui, adversarii Rusiei nu au, pur și simplu, nevoie de o țară atât de mare ca Rusia. Dar nu Rusia este cea care reprezintă un pericol, ci adversarii ei care reprezintă un pericol pentru întreaga lume, a subliniat Putin.
În același timp, liderul de la Kremlin a declarat că Rusia a reușit să blocheze lovitura sancțiunilor nelegitime ale Occidentului, economia națională a reușit să reziste.
”Prin măsurile adoptate, noi nu numai că am reușit să atenuăm, dar, cum s-a spus deja, am respins, am blocat prima și cea mai ”zdrobitoare”, cum s-a considerat în Occident, lovitură aplicată prin sancțiunile nelegitime împotriva țării noastre”, a subliniat Putin.
Potrivit spuselor sale, sistemul bancar, valuta națională, transporturile, comerțul, ”economia în ansamblul ei au rezistat și nu s-au spulberat”.
Șeful statului a mai spus că Rusia va răspunde la restricțiile externe dezechilibrate și la încercările de a o izola cu o și mai mare libertate acordată mediului de afaceri.