Hot News
Autoritățile ucrainene pregătesc o provocare care să discrediteze Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei
23/04
Bloomberg: Bulgaria confirmă că se abține de la furnizarea de arme Ucrainei
24/04

Reuters: Comisia Europeană permite plata gazelor rusești în ruble, dar în anumite condiții

Foto: stoletie.ru

Comisia Europeană a trimis țărilor Uniunii Europene o scrisoare în care explică faptul că, respectând anumite condiții, companiile din UE vor putea plăti gazul rusesc în ruble, fără a încălca regimul de sancțiuni impuse împotriva Moscova, a anunțat agenția Reuters, preluată de TASS. 

Potrivit informațiilor sale, Comisia Europeană a precizat că plata gazelor în ruble ”ar putea include în schema de tranzacții Banca Centrală a Rusiei, dar ar fi o încălcare a sancțiunilor UE”. În același timp, documentul Executivului european definește ca ”posibilă efectuarea plăților în dolari sau euro (într-un cont dintr-o bancă rusă pentru convertirea ulterioară în ruble, nota TASS), conform contractelor în vigoare”. 

Agenția subliniază că una dintre posibilele scheme de plată în ruble a gazelor presupune deschiderea de către companiile care primesc gaze a unor conturi în dolari sau euro într-o bancă din Rusia, care convertește în ruble sumele depuse de respectivele întreprinderi, care efectuează, astfel, plata. Această schemă exclude posibilitatea blocării de către țările occidentale a plăților pentru gazul rusesc. 

Se menționează, de asemenea, că Executivul european nu poate, prin decizie propie, să interzică sau să permită companiilor din UE să plătească pentru gazul rusesc într-o formă sau alta, în special în ruble. Competențele Comisiei presupun doar evaluarea îndeplinirii de către companiile UE a tuturor normelor juridice ale comunității, inclusiv a celor privind sancțiunile aprobate, anterior, de toate țările membre.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2996759