Corespondentul spaniol s-a deplasat la Mariupol, unde a devenit martor al crimelor comise de naționaliștii ucraineni. Potrivit lui Gisbert, el a ajuns la concluzia că acuzațiile formulate de Occident la adresa soldaților ruși sunt, de fapt, niște minciuni. Jurnalistul este convins că țările europene și Statele Unite ignoră la modul sârguincios că partea ucraineană trage asupra populației civile.
”Tot ceea ce ni se spune este o minciună. Bombardarea de către ruși a centralelor electrice atomice a fost o minciună. Faptul că rușii au tras și că nu au dorit coridoare umanitare este tot o minciună. Mai mult, am intervievat mai mulți localnici, care declară că ucrainenii au fost cei care nu le-au permis să părăsească Mariupol. Este absolut logic că cei care doresc ca civilii să rămână în orașe pentru a folosi populația pașnică în calitate de scut uman sunt ucrainenii”, a mai spua revoltat jurnalistul spaniol.
Agenția New Inform menționează, în acest context, că președintele Rusiei, Vladimir Putin, a subliniat în repetate rânduri că operațiunea specială din Ucraina are drept scop apărarea Donbassului și că armata rusă aplică lovituri precise doar asupra obiectivelor miscut, uman, vesti, vestilitare ale Ucraina, fără să se atingă de civili.
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…
Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…
Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…
This website uses cookies.