Liderul cecen, Kadîrov, despre eliberarea combinatului Azovstal de prezența naționaliștilor ucraineni
Șeful Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a relatat, pe canalul său de pe rețeaua Telegram, cum a fost curățat, de către militarii republicii, teritoriul Combinatului Azovstal, din Mariupol, de prezența naționaliștilor ucraineni, informează Lenta.ru.
Potrivit șefului regiunii ruse, militarii ceceni ”perie fiecare metru pătrat” al întreprinderii pe care militarii ucraineni ”l-au transformat într-o zonă fortificată destul de bună”.
Potrivit estimărilor lui Kadîrov, ”numărul armelor și munițiilor capturate de la bandiți depășește orice limite în așa măsură încât pentru un atac asupra inamicului poate fi folosit nu arsenalul propriu, ci cel cucerit.
Un nou grup de voluntari
Marți, 19 aprilie, Ramzan Kadîrov a anunțat că din Groznîi în Donbass a plecat încă un grup de voluntari, printre ei numărându-se sute de reprezentanți ai popoarelor Rusiei.
El a mai declarat că militarii ruși vor prelua controlul total asupra uzinei Azovstal. Potrivit spuselor sale, naționaliștii-combatanți care părăsesc zonele populate vor continua să ”fie vânați mai departe, în Harkov, Kiev, indiferent unde se vor afla”.
Propunerea Ministerului Apărării
Între timp, Forțele Armate ale Rusiei au lansat un nou apel luptătorilor ucraineni și mercenarilor străini blocați la subsolurile uzinei Azovsatal din Mariupol, cerându-le ca, la 20 aprilie, începând cu ora 14,00, ora Moscovei, să înceteze orice acțiuni de luptă și să depună armele. În acest scop este prevăzut un algoritm special de acțiuni.
Conform acestuia, de la ora 13,00, ora Moscovei, părțile rusă și ucraineană trebuie să stabilească o legătură pentru un schimb reciproc de informații; de la 13,30 se propune instituirea unui ”regim al tăcerii”. Algoritmul presupune ca, începând cu ora 14,00 să iasă toate, fără excepție, subunitățile ucrainene și toți mercenarii străini, fără arme și muniție.
În cazul în care comandanții formațiunilor armate ucrainene refuză să depună armele, partea rusă cere Kievului să-și exercite puterea de influență asupra luptătorilor cu scopul de a garanta respectarea ”regimului de tăcere” în vederea evacuării civililor care s-ar putea afla pe teritoriul Azovstal.
Următoarea fază a operațiunii speciale
Marți, 19 aprilie, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a anunțat începutul noii faze a operațiunii speciale. El a subliniat că aceasta are drept obiectiv ”eliberarea completă” a republicilor populare Donețk și Lugansk în acele granițe care au fost proclamate în urma referendumului din 2014.
Potrivit șefului MAE rus, motivul operațiunii speciale rezidă în aroganța și convingerea țărilor Occidentului că totul li se permite după încheierea R[zboiului Rece, precum și în dorința lor de a folosi Ucraina ca platformă pentru îndeplinirea intereselor lor și împotriva Moscovei.
Fostul comandant șef al Trupelor aerpurtate ale Rusiei, șeful ”Asociației Eroilor”, general-coloneul Vladimir Șamanov, consideră că obiectivele primei etape a operațiunii au fost îndeplinite. Potrivit spuselor sale, trupele ruse au reușit să neutralizeze forțele de apărare aeriană ale Ucrainei. Rusia a provocat, totodată, daune considerabile infrastructurii militare a Ucrainei și a privat țara de o administrare de stat și militară centralizată.
În opinia lui, următoarea etapă a operațiunii speciale din Ucraina trebuie să devină eliberarea orașului Odessa. El crede că Mariupol și alte câteva zone fortificate frânează înaintarea subunităților.
Potrivit generalului, misiunea militarilor ruși este de a demilitariza Ucraina, adică de a priva țara de un potențial militar periculos pentru Rusia. El a declarat că acest lucru este imposibil de făcut în limitele a două regiuni. Șamanov a adăugat, de asemenea, că trebuie stabilit un control în centrele administrative și trebuie sprijinită o autoguvernare civilă pașnică.
Ultima oră:
Reprezentantul oficial al Ministerului Apărării din Rusia, generalul-maior Igor Konașenko a informat, în cadrul unui briefing, că, în ultima zi, forțele de rachete și artileria ruse au distrus 73 de obiective militare ale Ucrainei, inclusiv patru puncte de comandă, 57 de puncte de concentrare a forței vie a inamicului și a tehnicii militare, șapte poziții întărite și patru depozite de muniții. În timpul nopții, au fost distruse, de asemenea, șase tancuri, nouă vehicule blindate, o baterie de obuziere Msta-B de 152 mm, două rachete tactice Tochka-U și șase drone.
În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…
Presupusa prezență a militarilor nord-coreeni în Regiunea Kursk a stârnit numeroase dezbateri, inclusiv cele care…
Viaceslav Volodin/ Foto: kherson-news.ru Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a trimis Congresului SUA și…
La 29 ianuarie, Ambasada Rusiei în România a găzduit proiecția în premieră a lungmetrajului „Coridorul…
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
This website uses cookies.