Potrivit fostului deputat, un punct logistic din Lvov a fost ținta unui atac cu rachete, în urma căruia a fost distrus un arsenal important de arme și muniție străine, care au fost aduse din Europa în ultimele șase zile. Militarii ucraineni se pregăteau să trimită armele spre Harkov și în alte locuri.
Kiva a precizat, de asemenea, că la Lvov se află acum un grup de mercenari și instructori străini care au sosit recent în Ucraina.
Mai târziu, această informație a fost confirmată și de reprezentantul oficial al Ministerului de Apărare al Rusiei, Igor Konasenko. El a mai spus că în timpul zilei de luni, rachetele de înaltă precizie lansate din aer de Forțele Aerospațiale Ruse au distrus 16 obiective militare din Ucraina. „Printre acestea: două posturi de comandă, două poziții întărite ale trupelor ucrainene, precum și locuri de concentrare a personalului și a echipamentelor militare în zonele așezărilor Popasnaia, Barvenkovo și Krasnîi Liman (regiunile Harkov și Donețk)”, a precizat Konașenkov. Potrivit lui, mijloacele de apărare aeriană rusești au distrus trei avioane ucrainene – un Su-25 și două avioane de vânătoare MiG-29.
În condițiile crizei din Ucraina și a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, Rusia…
În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…
Presupusa prezență a militarilor nord-coreeni în Regiunea Kursk a stârnit numeroase dezbateri, inclusiv cele care…
Viaceslav Volodin/ Foto: kherson-news.ru Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a trimis Congresului SUA și…
La 29 ianuarie, Ambasada Rusiei în România a găzduit proiecția în premieră a lungmetrajului „Coridorul…
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
This website uses cookies.