În anul 2022, excedentul de cont curent al Rusiei, cifrat anul trecut la valoarea record de 122 miliarde de dolari, ar putea afișa un nou maxim istoric pe fondul înăspririi sancțiunilor occidentale. Potrivit estimărilor economiștilor, consultați de RBC, excedentul de cont curent ar putea atinge 200-300 miliarde de dolari. Principalii factori de creștere ar trebui să fie, pe de o parte, creșterea valorii exporturilor de resurse energetice rusești, iar pe de alta – reducerea importurilor de mărfuri în Rusia până la 50%.
Exportul de petrol și gaze
Balanța de plăți a Rusiei este determinată, istoric vorbind, de exporturile de energie, de alte materii prime și de importul de măfuri, arată Institutul pentru Finanțe Internaționale (IIF). Modificarea condițiilor de comerț exterior din cauza operațiunii speciale din Ucraina s-a dovedit parțial pozitivă pentru Rusia din cauza creșterii în continuare a prețurilor la resurse energetice, se arată în raportul IIF din 31 martie, consultat de RBC.
”Motorul cheie al excedentului balanței de plăți (exportul de hidrocarburi) al Rusiei pare în continuare solid”, constată IIF. La rândul lor, potrivit estimărilor Bloomberg Economics, anul acesta Rusia va încasa din exportul de resurse energetice (petrol brut, produse petroliere, gaze naturale, gaze naturale lichefiate) 321 miliarde de dolari – cu aproape o treime mai mult decât anul trecut (244 miliarde dolari).
Potrivit datelor IIF, numărul petrolierelor ancorate în porturile rusești care așteaptă să plece cu petrol rusesc este un pic mai mic decât în perioada similară a anilor trecuți. Reducerile de preț la petrolul rusesc sunt mari, dar asta pentru că, pe ansamblu, nivelul prețurilor mondiale la petrol depășesc 100 de dolari/baril, veniturile din export obținute în martie de companiile petroliere par să se se apropie de un maxim istoric, arată Institutul. După cum a anunțat, la 1 aprilie, ministerul de Finanțe al Rusiei, luna trecută, petrolul rusesc marca Urals a costat un pic peste 89 de dolari/baril, cu 40% mai mult decât în martie 2021, dar, în medie, cu 20% sub etalonul internațional Brent.
Potrivit datelor companiei TankerTrackers, care urmărește deplasarea petrolierelor în întreaga lume, Rusia continuă să exporte pe mare aproximativ 3 milioane de barili/zi, iar aceste livrări sunt destul de transparente – TankerTrackers nu a obserat tactica de ”învăluire a urmelor” pe fondul sancțiunilor internaționale. La 8 martie, amintește RBC, Statele Unite au interzis importul de petrol, gaze și cărbune din Rusia, livrări se mai pot efectua până pe 22 aprilie. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat, la 3 aprilie, că foarte curând vor urma ”alte sancțiuni UE” împotriva Rusiei.
Restrângerea importurilor
În același timp, importul de mărfuri în Rusia s-a redus, în 2022, pe fondul așteptatei scăderi a cererii interne, prognozează IIF. În 2022, importul ar putea scădea cu aproximativ 50%, din cauza deprecierii rublei și a încetării colaborării cu Rusia de câtre mai multe companii internaționale, consideră Institutul pentru Economii de Tranziție al Băncii Finlandei (BOFIT). În 2021, importul de mărfuri în Rusia s-a ridicat la 304 miliarde de dolari.
Ca urmare, excedentul de cont curent ar putea ajunge, în 2022, la 200-240 miliarde de dolari, a estimat IIF. Potrivit estimărilor băncii Goldman Sachs, în 2022, importul se va reduce cu 20%, iar excedentul balanței de plăți va fi de 205 miliarde de dolari.
Anul trecut, excedentul balanței comerciale de mărfuri a reprezentat 156% din excedentul de cont curent. A fost redus de deficitul din comerțul cu servicii (inclusiv prin creșterea importurilor de servicii la categoria ”călătorii” pe fondul restabilirii parțiale a turismului internațional) și al balanței negative a veniturilor din investiții.
În special, veniturile la plată în favoarea nerezidenților (din procentele la obligațiunile rusești, dividende la acțiuni și altele) au fost de 120,6 miliarde de dolari. În 2022, acest articol ar putea afișa o reducere, deoarece Banca Centrală a dispus suspendarea plăților pentru titlurile rusești în favoareanerezidenților.
Surplusuri periculoase
Economistul șef al ”Renaissance Capital” pentru Rusia și CSI, Sofia Doneț, se așteaptă la un potențial excedent de cont curent de 250-300 miliarde de dolari. Un excedent atât de mare în condițiile în care este imposibil de gestionat surplusul de fonduri în dolari, euro și alte valute occidentale în rezervele federale (din cauza sancțiunilor împotriva Băncii Rusiei) va necesita absorbție, pentru că, în caz contrar apar riscuri de accelerare a inflației, a apreciat analistul.
Economistul vede patru scenrii pe care autoritățile le-ar putea pune în practică, în diferite combinații, pentru a gestiona afluxul excesiv de fonduri din străinătate. Prima opțiune – O parte din excedent este transformat de Banca Centrală în economii în valute ale țărilor prietene, precum yuani.
A doua variantă – a lăsa rubla să se întârească până la un anumit nivel, astfel încât volatilitatea să nu fie foarte critică. În aceste condiții, contul curent va fi, într-un final, mai mic, iar importul mai mare. La un potențial cont de 250-300 miliarde de dolari, rubla s-a putea întări și până la 60 pentru un dolari, după care s-ar putea întoarce la 100 și, iar înapoi, susține Doneț. ”O astfel de situație nu poate fi numită stabilă. Dar jumătate din acest drum poate fi parcurs”, a precizat ea.
Al treilea scenariu – relaxarea controlului valutar. Ceea ce se întâmplă deja: Banca Centrală a anunțat, la 31 martie, o relaxare a restricțiile privind transferul de fonduri ale persoanelor fizice în străinătate (limita a crescut de la 5.000 la 10000 de dolari pe lună).
”A patra opțiune – mai multe măsuri de restricționare a operațiunilor comerciale externe. În momentul de față, restricțiile interne vizează, în principal, exportul de produse agricole (în special grâu), dar lista poate fi extinsă, nu exclude expertul.
”După toate probabilitățile, guvernul va folosi o combinație a acestor opțiuni și, într-un final, contul curent va fi mai mic, dar, probabil, nu mai mic de 150 de miliarde de dolari. Prin urmare, excedentul de cont curent al Rusiei va stabili oricum un nou record”, spune Doneț. Excdentul actualului cont pe ianuarie – februarie 2022, este, potrivit estimărilor preliminare, de 39,2 miliarde de dolari (de peste 2,5 ori mai mare decât în urmă cu un an).
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.