Briefingul Ambasadorului Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, din 30 martie 2022 (VIDEO)
01/04Ministerul Apărării a prezentat corespondența fiului lui Biden despre laboratoarele biologice din Ucraina
01/04Guvernul Germaniei a anunțat că Putin a revizuit, parțial, cerințele privind achiziția de gaze pe ruble
La o săptămână după ce a anunțat o revizuire urgentă a practicii de vânzare a gazelor către ”țările neprietenoase” în privința monedei de plată, președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a îndulcit cerințele. Declarația aparține purtătorului de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, care face referire la o convorbire telefonică purtată de cancelarul Olaf Scholz cu liderulul de la Kremlin la 30 martie, relatează agenția Lenta ru, citând Bloomberg.
Potrivit oficialului german, Putin a declarat că pentru Berlin există posibilitatea să cumpere gaze cu euro, nu cu ruble rusești, dar într-un alt format. Revizuirea se referă doar la intermediar – dacă până acum, pentru decontarea sumelor cu furnizorul, companiile transferau plata în bănci occidentale, acum ele trebuie să colaboreze cu Gazprombank.
Această bancă este a treia în Rusia după volumul de active și nu intră sub incidența noului pachet de sacnțiuni, al cincilea, al Uniunii Europene, în curs de elaborare în prezent. Primind euro, banca trebuie să o convertească în ruble și să transfere banii Gazpromului.
Analistul Evgheni Kogan, profesor la Școala Superioară de Economie, a menționat, într-o postare pe canalul său de pe rețeaua Telegram, că o astfel de solicitare din partea lui Putin încalcă prevederile contractelor încheiate, deoarece modifică nivelul riscului de decontare pentru cumpărători. În opinia lui, un compromis în această chestiune pare problabil, dar este nevoie de o dorință reciprocă, pe care Europa nu o demonstrează încă.
În comunicatul privind convorbirea dintre Putin și Scholz, partea rusă nu a intrat în detaliile discuției privind livrările de gaze. Serviciul de presă al Kremlinului a declarat că președintele a explicat motivul schimbării procedurii de decontare și, de asemenea, l-a asigurat pe cancelar că, pentru importatori, condițiile contractuale nu vor suferi modificări.
Lenta.ru menționată că președintele Putin a anunțat că Rusia încetează să mai vândă gaze în euro și dolari, la 23 martie. Din acel moment, partea rusă nu a dezvăluit viitorul mecanism de plată, limitându-se să sublinieze că fără ruble Europa nu va primit gaze. La 30 martie, viceministrul de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat că Moscova speră într-o soluție creativă a Europei pentru modificarea formatului de plată.