În pragul schimbărilor

Prorectorii Academiei de Diplomație a Ministerului de Externe al Rusiei, Oleg Karpovici și Mihail Troianski, despre motivele reale ale operațiunii ruse în Ucraina.

Oleg Karpovici

Mihail Troianski

Războiul informațional, care a însoțit din primele minute operațiunea specială a Rusiei în Ucraina a generat în mass-media mondiale în general, dar în special în mijloacele occidentale de informare în masă cu mare audiență, interpretări perverse, rupte de realitate, ale scopurilor și motivelor părții ruse. Încercările depuse luni de zile, dacă nu chiar ani de Moscova de a aduce la cunoștința comunității internaționale informația privind situația reală a lucrurilor și preocupările noastre au fost ignorate în mod demonstrativ. Dusă în ultimele zile la absurd, demonizarea Rusiei este menită să înlocuiască definitiv în această chestiune faptele cu emoții și clișeuri propagandistice.

Deci, care a fost, în realitate, motivul operațiunii militare speciale? În priml rând, agravarea a fost provocată, desigur, de criza din jurul Donbassului, pe care Kievul a adus-o, în decursul anilor, la punctul de fierbere prin sabotarea Acordurilor de la Minsk. Reprezentanții conducerii ucrainene au declarat în repetate rânduri că documentele semnate la Minsk nu pot fi transpuse în practică și au nevoie de o oarecare revizuire. În același timp, nedorința demonstrativă a Kievului de a avansa pe direcția procesului de pace a fost ignorată ani la rând de țările occidentale, inclusiv de Franța și de Germania. Dacă interacțiunea Ucrainei cu republicile autoproclamate, DNR și LNR, ar fi evoluat după modelul dialogului Moldovei cu Transnistria, situația ar fi putut fi considerată tolerabilă, dar ignorarea pe față a procesului diplomatic a fost completată de Kiev cu blocada Donbassului, tot mai intensă cu fiecare an, și cu întărirea la maxim a grupării sale militare pe linia de contact. Situația a fost agravată de reprimarea cu duritate a sentimentelor de opoziție în teritoriile republicilor necontrolate de Lugansk și Donețk. În mod evident se creau premise pentru o rezolvare a problemei după scenariul lichidării Krajinei Sârbești, în 1995. Este aceeași schemă de escaladare aleasă de Georgia, în 2008, în Osetia de Sud. De data aceasta, conducerea Rusiei a decis să fie proactivă.

În al doilea rând, pe teritoriul întregii Ucraine și, în special, în regiunile ei sud-estice, ani de-a rândul a fost promovată o linie politică instituționalizată de oprimare a populației vorbitoare de limbă rusă și de unificare ideologică a țării. Încă din anul 2014, la Harkov, Odessa, Dnepropetrovsk și într-o serie de alte orașe au fost fizic lichidați zeci de activiști ai mișcărilor pro-ruse. În ultimii ani, la amenințări și intimidări la adresa opoziției s-au adăugat sancțiunile introduse de autoritățile Ucrainei împotriva propriilor cetățeni, și lichidarea mass-media neloiale. În același timp, pentru formațiunile armate neonaziste, precum bataliaonele ”Azov” și ”Aidar”, gruparea S14, Pravîi sektor (interzise în Rusia) și altele, au fost create condiții dintre cele mai favorabile. Criticile venite din partea organizațiilor internaționale, inclusiv ONU și Consiliul Europei, nu au influențat poziția Kievului, care a simțit, în toți acești ani, sprijinul Washingtonului. Pe termen lung, o asemenea politică ar fi dus țara spre haosul unui război civil.

În sfârșit, acel status-quo care s-a creat până la 24 februarie a reprezentat o serioasă amenințare la adresa securității internaționale. Refuzul Kievului de a recunoaște alegerea făcută de locuitorii din Crimeea și din Donbass, în combinație cu linia înscrisă în Constituția Ucrainei de aderare la NATO și regretul exprimat în repetate rânduri cu privire la statutul non-nuclear al țării (discursul lui Volodimir Zelenski la Munchen a fost doar punctul culminant al discuției purtate de mult în cercurile politice ucrainene) au creat riscul apariției unui conflict de amploare globală. Nedorința Occidentului de a declara un moratoriu asupra extinderii NATO și de a renunța la integrarea Ucrainei în Alianță au demonstrat în mod clar că Bruxelles-ul și Washingtonul sunt pregătite pentru a o exacerbare a lucrurilor.

Autoritățile ucrainene au avut toate posibilitățile de a preveni o evoluție a evenimentelor după un scenariu dramatic, sortit suferințelor populației civile, dar au ales calea confruntării. Încheierea ei rapidă constituie acum singura condiție a dezescaladării îndelungate și explozivei crizei din jurul Ucraine.