Categories: MilitarRusia si lumea

Ucraina a anunțat că a pierdut controlul asupra Insulei Șerpilor

Ucraina a pierdut controlul asupra Insulei Șerpilor, situată în Marea Neagră, nu departe de granița cu România și care face parte din regiunea Odessa, a anunțat Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei, citat de agenția Rambler.

”Conform informațiilor existente, Insula Șerpilor a fost capturată”, a anunțat Servciul de frontieră pe pagina sa de Facebook.

Instituția a precizat că a pierdut contactul cu grănicerii și militarii ucraineni aflați pe teritoriul Insulei.

Rambler menționează că Insula Șerpilor se află la aproximativ 35 de kilometri est de coasta continentală, pe latitudinea Deltei Dunării. Statutul Insulei Șerpilor a avut o mare importanță în dezbaterea de către Curtea Insternațională de Justiție a ONU a disputeri dintre Ucraina și România privind delimitarea platoului continental și a zonei economice exclusive, bogată în rezerve de petrol și gaze naturale.

Militarii ucraineni și-au abandonat în masă pozițiile

Pe de altă parte, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat că, potrivit datelor serviciilor de informații, militarii Forțelor Armate ale Ucrainei își abandonează în masă pozițiile. Ei își aruncă armele, a subliniat aceeași sursă citată de Rossiiskaia gazeta.

După cum a subliniat ministerul menționat, pozițiile militarilor ucrainenei care au depus armele nu au fost lovite de armata rusă.

S-a precizat, de asemenea, că militarii ruși nu atacă orașe ucrainene și, de aceea, civilii nu sunt deloc în pericol.

Armele de mare precizie scot din funcțiune infrastructura militară a Ucrainei, precum și instalațiile de apărare aeriană, aerodromurile militare și aviația Forțelor Armate ale Ucrainei.

Ministerul Apărării al Rusiei a declarat că afirmația comandantului șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Zalujnîi, care a anunțat că partea rusă ar fi pierdut avioane și blindate este o minciună de la cap la coadă.

Anterior, Ministerul Apărării al Rusiei anunțase că grănicerii ucraineni nu au opus nici un fel de rezistență unităților ruse.

owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

4 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

4 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

6 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

6 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

7 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

24 de ore ago

This website uses cookies.