El crede că guvernul Ucrainei și-a pierdut caracterul național. „Privatizarea statului a dus la faptul că puterea, care se autointitulează puterea patrioților, și-a pierdut caracterul național și se îndreaptă constant spre desuveranizarea completă a țării”, a spus președintele.
Ucraina își continuă cursul spre derusificare și asimilare forțată, a menționat Putin. „Rada Supremă emite în permanență noi acte discriminatorii: legea cu privire la așa-zisele popoare indigene este deja în vigoare. Oamenii care se consideră ruși și ar dori să-și păstreze identitatea, limba, cultura, li s-a dat direct să înțeleagă că sunt străini în Ucraina”, a subliniat liderul rus.
Președintele a cerut încetarea imediată a ostilităților din Donbass. „Și de la cei care au pus mâna pe puterea la Kiev și o mențin, cerem o încetare imediată a ostilităților, a subliniat el. În caz contrar, toată responsabilitatea pentru eventuala continuare a vărsării de sânge va reveni în întregime conștiinței regimului care guvernează pe teritoriul Ucrainei.”
Geoffrey ROBERTS, profesor emerit de istorie la Colegiul Universitar Cork (Irlanda) și membru al Academiei…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a comentat declarația senatoarei cehe Miroslava Nemțova,…
Luptătorii ucraineni au primit din partea regimului de la Kiev îngăduința de a-i ucide pe…
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, i-a mulțumit rabinului-șef al…
În condițiile crizei din Ucraina și a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, Rusia…
În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…
This website uses cookies.