Categories: Rusia si lumea

”Noi suntem Donbassul rusesc”: O televiziune franceză a prezentat un film șocant pentru Ucraina

Cel mai mare post de televiziune european după audiență, TF1, a prezentat un reportaj din Donbass. Nu seamănă cu tot ce scrie, de regulă, presa occidentală, pentru că arată viața reală a oamenilor din Donețk, informează agenția FAN.ru.

Postul de televiziune TF1 a difuzat un reportaj din capitala Republicii Populare Donețk, film intitulat ”Ucraina – Rusia. Ce vor locuitorii din Donbass”. Jurnaliștii francezi au stat de vorbă cu locuitori obișnuiți din Donețk și i-au întrebat la ce visează și ce își doresc. Reportajul începe cu povestea Elenei din Donețk care, relatând despre războiul din Donbass, le-a arătat străinilor pivnița unde familia ei se ascunde de tirurile armatei ucrainene. Potrivit spuselor sale, Ucraina a fost cea care a început războiul în 2014 și, de aceea, ea privește tot mai mult și mult în direcția Rusiei. 

”Am pașaport rusesc, pentru că mă consider rusoaică, nu ucraineană. Fiul meu, soțul meu, toți avem pașapoarte rusești și sperăm că, la un moment dat, Donbassul va fi cu Rusia”, a declarat Elena. 

Jurnaliștii francezi s-au convins că Donbassul este o regiune absolut rusofonă. Străinii au vizitat facultatea de istorie a uneia dintre Universitățile din Donețk, unde i-au întrebat pe studenți: ”În ce limbă vorbiți?” Iar ei au răspuns într-un glas: ”În rusă!”. 

”Înainte, regiunea noastră a fost rusească. La începutul perioadei sovietice ea a fost inclusă în componența Ucrainei. Așa s-au aranjat lucrurile de-a lungul istoriei că noi mereu am vorbit rusește acasă, la muncă, în viața de zi cu zi”, a spus profesoara Oksana Penkova. 

La Donețk, jurnaliștii au vizitat o librărie, un supermarket și o piață. Au văzut că pe rafturi nu erau produse ucrainene, pentru că ele sunt aduse fie din Rusia, fie din Belarus. Străinii s-au mirat că în Donețk circulă rubla rusească, nu grivna ucraineană. Localnicii au explicat de ce s-a întâmplat așa. 

”Cu ce ați vrea să plătim, cu valută ucraineană? Oricum, moneda ucraineană nu mai circulă în Donbass. Toate băncile ucrainene au fost închise încă de acum șapte ani”, a declarat o trecătoare. 

Reportajul se încheie cu imaginea unei clădiri din centrul Donețkului pe care telespectatorul ucrainean vede afișată o uriașă lozincă: ”Noi suntem Donbassul rusesc”. 

Jurnalista rusă Anastasia Popova a scris pe pagina sa de pe rețeaua Telegram că postul de televiziune francez a prezentat un adevăr șocant pentru Ucraina. Potrivit spuselor sale, ambasada Ucrainei la Paris a amenințat cu arestarea jurnaliștilor francezi. 

”Reacția Kievului nu a întârziat să apară. Ambasada Ucrainei la Paris a sunat la RF1 și a anunțat că o vor aresta pe jurnalistă dacă va mai merge încă o dată în Ucraina. Interesant ce vor face francezii, vor suporta așa ceva?”, a scris Anastasia Popova.

Sursahttps://www.tf1.fr/tf1/jt-20h/videos/ukraine-russie-que-veulent-les-habitants-de-la-region-du-donbass-27774581.html

 

owner

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

3 ore ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

9 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

9 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

11 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

11 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

12 ore ago

This website uses cookies.