Categories: Rusia si lumea

Andrei Bîstrițki: Discuțiile privind soluționarea crizei ucrainene ating un nivel nou

Faptul că președintele Franței, Emmanuel Macron, a efectuat o vizită dublă, la Moscova și la Kiev, este dovada că discuțiile din jurul procesului de reglementare a crizei ucrainene au ajuns la un nou nivel, ceea ce oferă o oarecare speranță că, într-un final, va fi construit un sistem de securitate european mult mai eficient. Este punctul de vedere exprimat, într-o discuție cu corespondentul agenției TASS, de președintele consiliului de administrației al Fundației pentru dezvoltarea și susținerea Clubului de Dezbateri Internațional ”Valdai”, Andrei Bîstrițki.

Potrivit expertului, faptul în sine al vizitei președintelui Franței în capitalele Rusiei și Ucrainei are o însemnătate simbolică. ”Macron este singurul dintre marii lideri europeni care nu s-a lenevit și a zburat la Moscova și la Kiev într-un moment în care toți se sperie unii pe ceilalți cu amenințarea unui atac. Iar faptul că vizitele unui lider european de asemenea calibru au avut loc înseamnă că nimeni nu vrea război și că dialogul care s-a legat oferă o speranță timidă că, până la urmă, se va construi un sistem european de securitate mult mai eficient”, a spus el. 

Bîstrițki este de părere că, după toate probabilitățile, Moscova a reușit să transmită președintelui Franței îngrijorările ei și poziția sa. ”Discuțiile referitoare la Acordurile de la Minsk ca fundament al procesului de reglementare a crizei ucrainene a ajuns la un nivel nou. Poziția Rusiei este coerentă, consecventă, nesupusă nici unor oscilații – ea a fost adusă la cunoștința lui Macron, ceea ce conferă speranța că se va progresa în viitoarele negocieri pe această temă”, consideră politologul. 

El a atras atenția asupra faptului că, la conferința de presă, Macron și-a exprimat speranța că, în cadrul întâlnirii consilierilor politici ai ”grupului celor patru de la Normadia” se va reuși să se ajungă la o înțelegere privind ”măsurile politice” pentru rezolvarea conflictului. Simplul fapt că au fost menționate aceste măsuri politice este foarte important. Asta înseamnă că, în persoana liderului Franței, UE este concentrat pe o soluție pașnică a problemei, că aceasta este calea pe care poate fi găsit un viitor acceptabil pentru toate părțile”, a spus Bîstrițki. 

Potrivit spuselor sale, referindu-se la necesitatea unui larg ”dialog inovator” și la ajungerea la niște ”noi garanții”, președintele Franței a avut, probabil, în vedere inclusiv unele dintre propunerile sale de reglementare. ”Este clar pentru toată lumea că situația politică, inclusiv în plan propagandistic, a intrat în impas. Trebuie ieșit, într-un fel, din acest impas. În afară de calea politică, nu există alte soluții”, a subliniat Bîstrițki. 

Vizitele lui Macron 

Marți, Macron a avut, la Kiev, negocieri cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Luni, el a fost în vizită la Moscova, unde a discutat cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, inclusiv despre situația din jurul Ucrainei. La conferința comună de presă, cu Putin, Macron a promis că, la Kiev, va ridica probleme punerii în aplicare a Acordurilor de la Minsk. El a promis, de asemenea, să aducă la cunoștința liderului ucrainean principalele momente ale discuției de la Moscova despre garanții în domeniul securității și asigurării stabilității în Europa. După discuția cu colegul ucrainean, Macron intenționează să facă un nou schimb de păreri cu Putin, la telefon. 

La conferința de presă de la Kiev, Macron a declarat că atât Moscova, cât și Kievul își exprimă angajamentului de a îndeplini Acordurile de la Minsk și a îndemnat la ”un dialog larg, exigent, inovativ, care să permită crearea de noi garanții și condiții comune pentru stabilitate și securitate”. La rândul său, Zelenski a spus că are puncte de vedere comune cu Macron în privința provocările aflate în fața Ucrainei și Europei, exprimându-și speranța că, după întâlnirea cosnilierilor politici, se va desfășura un summit al ”formatului Normandia”.

 

owner

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

43 de minute ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

6 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

7 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

8 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

9 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

9 ore ago

This website uses cookies.