Hot News
MAE, despre finanțarea secretă de către Londra a bloggerilor ruși
06/02
Care este poziția Cehiei privind trimiterea de militari NATO în Ucraina
07/02

Lukașenko a dezvăluit planul de acțiuni în cazul unui război al Kievului împotriva Donbassului

Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko/ Foto: ntv.ru

Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, a declarat că Moscova și Minskul vor da un răspuns comun la un război declanșat de Kiev împotriva Donbassului. El a dezvăluit planul de acțiuni într-un interviu exclusiv pentru canalul de YouTube ”Soloviov Live”, relatează Lenta.ru. 

Întrebat cum se va comporta armata belorusă în cazul unui război al Ucrainei împotriva Donbassului, Lukașneko a declarat: ”Exact la fel ca armata rusă”. Solicitat să precizeze dacă ar putea fi vorba despre un răspuns comun al Republicii Belarus și Rusiei, el a răspuns: ”Firește”. 

”Ascultați, noi ce, ne jucăm aici, la granița de sud? Dar nu eu trebuie să vă explic”, a spus președintele. 

Lenta.ru amintește că, pe teritoriul Republicii Belarus, este în derulare o acțiune de verificare a forțelor Statului Unional Rusia-Belarus. Pe parcursul primei etape, care se va prelungi până la 9 februarie, vor fi redislocate și create grupări de trupe pe teritoriul țării. În etapa secundă, din 10 până la 20 februarie, vor avea loc, împreună cu Rusia, exercițiile ”Determinare Unională – 2022”. Pe 3 februarie, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat peste 20 de activități comune ale celor două țări în cursul acestui an. Ultimele mari exerciții comune ruso-beloruse, ”Occident-2021”, s-au desfășurat în septembrie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979864