Textul declarației este publicat pe site-ul Kremlinului.
În declarația comună se spune că „prietenia dintre cele două state nu are limite, nu există zone interzise în cooperare, consolidarea cooperării strategice bilaterale nu este îndreptată împotriva țărilor terțe, nu este influențată de mediul internațional în schimbare și de schimbările situaționale din terțe țări”.
„Unele forțe, reprezentând o minoritate pe scena mondială, continuă să promoveze a bordări unilaterale în soluționarea problemelor internaționale și să recurgă la politica de forță, practică amestecul în treburile interne ale altor state, lezând drepturile și interesele legitime ale acestora, provoacă contradicții, dezacorduri și confruntări, împiedicând dezvoltarea și progresul omenirii, ceea ce provoacă respingere din partea comunității internaționale”, se arată în document.
Rusia și China „sunt unite în înțelegerea faptului că democrația este o valoare universală și nu un privilegiu al anumitelor state, promovarea și protecția acesteia fiind sarcina comună a întregii comunități mondiale”. Cele două țări „pornesc de la faptul că democrația este o modalitate prin care cetățenii pot participa la gestionarea propriei țări în interesul îmbunătățirii bunăstării populației și al asigurării principiului puterii poporului, democrația „este implementată în toate sferele vieții publice și în cadrul procesul național, reflectă interesele întregului popor, voința acestuia, îi garantează drepturile, îi satisface nevoile și îi protejează interesele”.
În același timp, „democrația nu este construită după șabloane”, ci „în funcție de structura socio-politică, istoria, tradițiile și caracteristicile culturale ale unui anumit stat, poporul acestuia este îndreptățit de a alege astfel de forme și metode de implementare a democrației care corespund specificului acestui stat”, iar dreptul de a judeca dacă un stat este democratic nu îl are decât poporul lui.
„Încercările unor state de a-și impune „standardele democratice” altor țări, de a-și aroga dreptul de monopol de a evalua nivelul de conformitate cu criteriile democrației, de a trasa linii de demarcație pe criterii ideologice, inclusiv prin crearea unor blocuri cun un format politic îngust și a unor alianțele conjuncturale, reprezintă, de fapt, un exemplu de călcare în picioare a democrației și de deviere de la spiritul și adevăratele valori ale acesteia. Asemenea încercări de a acționa ca hegemon reprezintă o amenințare serioasă la adresa păcii și stabilității globale și regionale, subminează stabilitatea ordinii mondiale”, se spune în text.
Părțile intenționează să-și intensifice demersurile privind conectarea planurilor de dezvoltare ale Uniunii Economice Eurasiatice (EAEU) și inițiativa O Centură, Un Drum pentru a aprofunda cooperarea practică între EAEU și China în diferite domenii și pentru a crește nivelul de interconexiune dintre regiunea Asia-Pacific și cea a Eurasiei.
De asemenea, Rusia și China au convenit să aprofundeze consecvent cooperarea practică în domeniul dezvoltării sustenabile a Arcticii.
Documentul subliniază că părțile intenționează să ”dezvolte cooperarea în cadrul formatului Rusia-India-China și să consolideze interacțiunea pe platforme precum Summitul Asiei de Est, Forumul Regional ASEAN pentru securitate, Reuniunea Miniștrilor Apărării Statelor membre ASEAN și a partenerilor de dialog”.
Părțile s-au pronunțat pentru susținerea sistemului comercial multilateral bazat pe rolul central al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), participă activ la reformarea OMC și se opun „abordărilor unilaterale și protecționismului”.
Părțile își exprimă îngrijorarea cu privire la „provocările serioase în domeniul securității internaționale și pornesc de la faptul că destinele popoarelor tuturor state lor sunt legate reciproc, niciun stat nu poate și nici nu trebuie să-și asigure securitatea izolat de securitatea întregii lumi și în detrimentul securității altor state”.
Cele două țări se opun „acțiunilor forțelor externe de subminare a securității și stabilității în regiunile adiacente comune, intenționează să se opună amestecului forțelor externe, sub orice pretext, în afacerile interne ale țărilor suverane, se pronunță împotriva „revoluțiilor colorate” și vor spori cooperarea în domeniile mai sus menționate.”
Se subliniază că Rusia „își reafirmă aderarea la principiul ”o singură Chină”, confirmă că Taiwanul este parte integrantă a Chinei” și „se opune independenței Taiwanului sub orice formă”.
Părțile consideră, de asemenea, că „unele state, alianțe sau coaliții militaro-politice urmăresc scopul de a obține direct sau indirect avantaje militare unilaterale în detrimentul securității altora, inclusiv prin intermediul concurenței neloiale; intensifică rivalitatea geopolitică, ațâță antagonismul și confruntarea, subminează grav ordinea în sfera securității internaționale și a stabilitatea strategică globală”.
În acest sens, Rusia și China se opun extinderii NATO și solicită Alianței să renunțe la „abordările ideologizate din perioada Războiului Rece”, să respecte suveranitatea, securitatea și interesele altor țări, diversitatea modurilor lor civilizaționale, culturale și istorice și să trateze în mod obiectiv și echitabil dezvoltarea pașnică a altor state”.
De asemenea, se opun formării de structuri de bloc închise și tabere opuse în regiunea Asia-Pacific, rămân extrem de vigilenți cu privire la impactul negativ al strategiei indo-pacifice a SUA asupra păcii și stabilității în această regiune, depun eforturi „în interesul de a construi, în regiunea Asia-Pacific, un sistem de securitate egal, deschis, incluziv și neîndreptat împotriva țărilor terțe, asigurând pacea, stabilitatea și prosperitatea”.
În document se mai spune că Rusia și China sunt serios îngrijorate de crearea asociației AUKUS de către SUA, Marea Britanie și Australia. Astfel de pași „contrazic sarcinile de asigurare a securității și dezvoltării durabile a regiunii Asia-Pacific, cresc riscul lansării unei curse a înarmărilor în regiune și creează riscuri grave de proliferare nucleară”.
Se subliniază că puterile nucleare trebuie să renunțe la mentalitatea Războiului Rece și să reducă rolul armelor nucleare în politică.
Rusia și China au chemat Statele Unite să renunțe la planurile de desfășurare de rachete terestre cu rază medie și mai scurtă în regiunea Asia-Pacific și în Europa. În plus, se arată faptul că activitățile militare-biologice ale Statelor Unite reprezintă o amenințare pentru Rusia și China.
Părțile reafirmă că „Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare este piatra de temelie a sistemului internațional de dezarmare și neproliferare nucleară, o parte importantă a sistemului de securitate internațională postbelică și joacă un rol de neînlocuit în asigurarea păcii și dezvoltării pe planetă”, prin urmare comunitatea internațională „ar trebui să contribuie la implementarea echilibrată a celor trei piloni ai Tratatului, prin eforturi comune să protejeze autoritatea, eficacitatea și universalitatea acestui document”.
De asemenea, părțile se opun politizării problemei originii noii infecții cu coronavirus și consideră că această problemă se află în plan științific. Șefii de stat „evaluează în mod pozitiv cooperarea eficientă dintre Rusia și China în formate bilaterale și multilaterale privind lupta împotriva pandemiei (…), protecția vieții și sănătății populației”. Acestea vor continua să lucreze împreună pentru dezvoltarea și producerea de vaccinuri și medicamente pentru COVID, precum și să consolideze coordonarea cu privire la măsurile anti-epidemie în interesul protecției sigure a sănătății, siguranței și ordinii în contactele dintre cetățenii celor două țări.
Rusia salută conlucrarea Chinei și a OMS „cu privire la stabilirea sursei apariției noii infecții cu coronavirus și susține raportul comun elaborat de China-OMS pe această problemă”.
Se menționează că denunțarea, de către Statele Unite, a unui număr de acorduri internaționale importante în domeniul controlului armelor are un impact negativ asupra securității și stabilității internaționale și regionale.
Totodată, partea chineză a declarat că tratează cu înțelegere și sprijină propunerile înaintate de Rusia privind crearea garanțiilor de securitate în Europa.
Amintim că, vineri, liderul rus a sosit în China.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.