Categories: Rusia si lumea

Patrușev consideră complet absurde declarațiile despre amenințarea Ucrainei din partea Rusiei

Declarațiile autorităților americane despre presupusa amenințare a Rusiei la adresa Ucrainei sunt complet absurde. Moscova nu vrea război și nu amenință pe nimeni, a declarat jurnaliştilor secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev.

„În prezent, se spune că Rusia amenință Ucraina. Prostii complete! Nu există nicio amenințare <…> Nu vrem război, și nu avem deloc nevoie de el, iar cei care îl impun, mai ales din Occident, urmăresc unele din propriile lor interese meschine”, a subliniat el în timpul vizitei la cimitirul memorial Piskarevski din Sankt Petersburg, la 30 ianuarie.

În același timp, partea ucraineană însăși indică absența unei amenințări, a menționat Patrușev.

„Din contra, oficialii americani afirmă că există o amenințare și sunt gata să lupte, furnizând arme, până la ultimul ucrainean”, a subliniat el.

Potrivit secretarului Consiliului de Securitate, autoritățile americane nu sunt îngrijorate de ce pierderi ar putea suferi fiecare dintre părțile la un potențial conflict.

Cu o zi înainte, șeful Republicii Populare Donețk (DNR), Denis Pușilin, a atătat că Ucraina a devenit un instrument al țărilor occidentale în războiul informațional, al cărui scop este escaladarea situației și intimidarea. În opinia sa, în acest fel Occidentul încearcă să provoace Ucraina la un atac și o soluționare militară a conflictului din sud-estul țării.

Tot la 29 ianuarie, Ministerul Rus de Externe a declarat că materialele din presa occidentală despre situația din jurul Ucrainei devin din ce în ce mai absurde, agitația a atins un grad extrem de marasm.

Pentru a evita necesitatea acordării garanțiilor de securitate 

Şeful consiliului politic al partidului ”Platforma de Opoziţie – Pentru Viaţă”, Viktor Medvedciuk, a povestit ziarului ”Izvestia” despre beneficiile pentru Occident de pe urma stârnirii zvonurilor despre presupusul atac iminent al Rusiei asupra Ucrainei. Politicianul este sigur că Statele Unite și aliavesti, vestiții lor construiesc în mod deliberat în opinia publică o „amenințare reală” pentru a evita necesitatea acordării garanțiilor de securitate cerute de Rusia.

 

owner

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

o oră ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

7 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

7 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

9 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

9 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

10 ore ago

This website uses cookies.