Alexander Rahr: Despre demiterea unui viceamiral german și despre soarta democrației europene

Comandantul șef al Marinei militare a Germaniei, Kai-Ahim Schoenbach, a fost obligat să demisioneze după ce a spus că regiunea ”Crimeea a plecat, nu se mai întoarce” la Ucraina. De asemenea, el a îndemnat la o ”atitudine respectuoasă, de la egal la egal” față de președintele Rusiei, Vladimir Putin, iar discuțiile despre război el le-a definit ”un nonsens”. Ceea ce se întâmplă acum în Germania amintește de o ”vânătoare de vrăjitoare”, ”însetate de sângele” celor a căror părere nu corespunde dogmelor oficiale. Toate acestea denotă o serioasă criză pe care o traversează democrația în Europa. Ea începe să acționeze cu metode autoritare, dictatoriale, scrie politologul german Alexander Rahr într-un articol pentru ”Rossiiskaia gazeta”.

Viceamiralul și-a exprimat poziția sa civică și, probabil, ea a fost auzită tocmai pentru că a trântit ușa. Milioane de oameni împărtășesc, în Germania, punctul lui de vedere că Rusia nu este absolut deloc dușmanul civilizației occidentale, așa cum se încearcă să fie ea prezentată, ci este o țară la fel de creștină cu care se poate discuta. Eu văd că mulți militari germani – foști, este adevărat – s-au ridicat în apărarea lui Schoenbach. Mai ales că el nu a spus nimic radical, ci a exprimat o opinie mai moderată și mai realistă: Germania nu trebuie să riște. Fiind un om inteligent, el înțelege întreaga dimensiune a responsabilității în cazul unei ipotetice confruntări militare, ce trebuie evitată. El îi avertizează pe nemți. Dar pe fondul isteriei de aici, nu se vrea ca un asemenea punct de vedere să fie auzit. Și eu mai cred că militarul de rang înalt nu este ”pedepsit”, totuși, din cauza Crimeii. În ultimă instanță, Schoenbach nu este primul care a declarat așa ceva. Amintesc că încă din 2015, actualul ministru de Finanțe, pe atunci politicianul de opoziție Christian Lindner, a spus ceva de genul că Ucraina trebuie pusă în paranteze în dialogul cu Rusia, deoarece Crimeea nu se va mai întoarce la ucraineni. După aceea, el a fost săptămâni la rând împroșcat cu noroi. După părerea mea, problema este că viceamiralul și-a permis să vorbească cu înțelegere despre președintele rus. Aici, politienii se agață cu toate puterile de dogmele de care nu vor să scape în ruptul capului. 

Europa îmi amintește tot mai mult de Imperiul Roman, care și-a impus codurile, normele de comportament și interesele. Berlinul, Parisul și Bruxelles-ul se consideră, astăzi, centrele acestui imperiu și văd în Rusia ”barbarul” care nu le permite să instaureze o ”cultură supremă” și ”o moralitate supremă”. Uitați-vă cum este interpretat interviul primarului Kievului, Vitali Kliciko (el a acuzat guvernul Germaniei de ”trădare” pentru că a refuzat să vândă arme Ucrainei și a cerut ca prin lege să le fie interzis lobby-iștilor germani, precum fostul cancelar Shroeder” să lucreze pentru Rusia, n.r.). Încă puțin și se va ajunge la interdicție pentru exercitarea profesiei. Iar unul dintre foștii diplomați germani, acum la pensie, a propus, într-un interviu pentru FAZ, să fie închise toate conturile bancare deținute de ruși în Europa, ”la fel cum, în 1944, au fost închise conturile nemților”. Vă puteți imagina absurdul la care se ajunge! 

Mai sunt și alte tipuri de exemple. Știu că unele restaurante din Berlin refuză să-i servească pe activiștii ”Alternativei pentru Germania”: patronii îi recunosc pe politicieni după figură și, pur și simplu, îi dau afară din localurile lor. Iată ce a obținut presa liberală! Și pentru că veni vorba, în urmă cu patru ani, ”Alternativa” a fost cea mai puternică forță de opoziție din Germania și se temeau teribil de ea. Iar acum priviți la Franța zilelor noastre, unde la primăvară vor avea lor alegeri prezidențiale: toți candidații cu șanse sunt de orientare de stânga. Iar pe acest fundal, șeful Ministerului de Interne al Franței declară că, pentru a V-a Republică, cel mai periculos om este Marine Le Pen! Observăm că Uniunea Europeană va lupt din răsputeri împotriva mișcărilor de dreapta, împotriva tradiționaliștilor, agățând de gâtul tuturor la rând eticheta ”fascismului”. În urmă cu câțiva ani, era imposibil de imaginat că Bruxelles-ul liberal va începe să introducă sancțiuni împotriva Ungariei, împotriva Poloniei, împotriva României. Dar acest lucru se întâmplă sub ochii noștri. 

În acest context, eu m-am gândit mult la ce se întâmplă cu sistemul nostru democratic. Am crescut în anii ’60. Pe atunci, Germania nu a avut încă o societate civilă în sensul modern al noțiunii. În fruntea țării se afla Adenauer, despre care nu se poate spune că a fost un democrat clasic – la fel cum nici despre de Gaulle, în Franța, nu se poate spune așa ceva. Dar democrația, care și-a croit drum spre înălțimi prin ”revoluții blânde”, a luptat pentru emanciparea omului, pentru dreptate socială, pentru o lume mai bună. Ea a evoluat în spiritul Iluminismului, al Epocii Luminii. La școală ni s-a predat fraza îndrăgită a lui Churchill, repetată de acesta după Voltaire. Esența ei este următoarea: ”Nu voi fi niciodată de acord cu părerea dumneavoastră. Dar, ca democrat, voi lupta până la ultima suflare pentru ca voi să aveți dreptul de a o exprima”. Astăzi, această maximă a fost aruncată la groapa de gunoi a istoriei. Acum am impresia că eu aparțin ultimei generații care a crescut în vechea paradigmă. Politicienii de astăzi luptă pentru ca opiniile alternative să nu-și croiască drum. Ele nu trebuie să răsune în spațiul public. Paradoxal, dar democrația începe să ia locul autocrației, se agață de privilegii și devine instrument de suprimare a majorității. În acest scop în Germania se impune, spre exemplu, așa numitul ”limbaj de gen”, cultul minorităților și așa mai departe. Democrația a încetat să mai fie educativă, ea s-a militarizat, în mare parte. Reiese că cele mai categorice și mai intolerante sisteme sunt, astăzi, tocmai cele democratice. Ele aplică restricții propriilor cetățeni, le limitează dreptul de a gândi liber pentru a rezista singure.