Lavrov: Cu Blinken s-a discutat despre sferele de influență în Europa
21/01Lavrov și Blinken au convenit să intensifice eforturile de normalizare a activității misiunilor diplomatice
22/01Lavrov îndeamnă să nu se speculeze în legătură cu recunoașterea independenței LNR și DNR
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a îndemnat să se renunțe la speculații în chestiunea privind recunoașterea independenței Republicilor Populare Donețk și Lugansk, subliniind că autoritățile de la Kremlin și-au exprimat deja poziția pe această temă, scrie agenția TASS.
”Nu voi face speculații, la Kremlin s-au făcut deja comentarii pe această temă”, a spus Lavrov la conferința de presă organizată după negocierile purtate cu Secretarul de Stat american, Anthony Blinken (în imagine).
Lavrov a subliniat că referendumul organizat în regiunile Lugansk și Donețk a devenit moment de cotitudină în istoria crizei ucrainene.
Potrivit ministrului, referendumul desfășurat a fost dezbătut în mod serios la una dintre întâlnirile ”formatului Normandia”, unde s-au pregătit Acordurile de la Minsk. ”Liderii Franței și Germaniei ne-au implorat să-i convingem pe reprezentanții Donețkului și ai Luganskului să semneze aceste Acorduri de la Minsk. Cu alte cuvinte, cei de la Donbass au mers, de fapt, în întâmpinarea celor patru țări ale formatului Normandia (Franța, Germania, Ucraina și Rusia, n.r.) și au renunțat la decizia de independență, înțelegând că vor fi îndeplinite, de la A la Z, Acordurile de la Minsk”, a explicat Lavrov.
Șeful MAE rus a adăugat că toate problemele pe această temă trebuie rezolvate în acord cu Donețk și Lugansk, în conformitate cu înțelegerile de la Minsk.