Categories: MilitarRusia si lumea

MAE rus a arătat care este cauza creșterii tensiunilor în Europa

Aderarea fostelor republici sovietice baltice la NATO a devenit cauza intensificării stării de tensiune din Europa, a declarat viceministrul de Externe al Rusiei, Aleksandr Grușko, a relatat agenția TASS.

Potrivit diplomatului, intrarea statelor baltice în Alianța Nord-Atlantică a transformat cea mai liniștită, din punct de vedere militar, regiune într-o arenă de confruntare miliară. El a subliniat, de asemenea, că, până atunci, ”nu au existat nici un fel de amenințări la adresa securității acestor state”.

Diplomatul a menționat că extinderea NATO nu contribuie la rezolvarea problemelor din domeniul securității, ci doar mută liniile de delimitare în direcția în care are loc extinderea. Grușko a explicat că, acest lucru, obligă, de asemenea, Rusia să reacționeze cu folosirea întregului arsenal de mijloace legale de care dispune.

Lenta.ru amintește că, miercuri, la Bruxelles s-a încheiat reuniunea Consiliului Rusia-NATO, a cărui temă centrală a fost propunerea Rusiei privind acordarea de garanții de securitate în Europa. Discuțiile au durat mai bine de patru ore.

owner

Recent Posts

Trump: Conflictul din Ucraina s-a produs din cauza incompetenței administrației Biden

Conferința de presă a lui Donald Trump, susținută la reședința sa din Mar-a-Lago (Florida). Publicația…

7 ore ago

Indonezia a devenit membru cu drepturi depline al BRICS

Indonezia s-a alăturat oficial BRICS ca membru cu drepturi depline al comunității, relatează Smotrim.ru. Informația…

15 ore ago

Planurile Marii Britanii pentru Donbass, distruse de Rusia

Rogov: Rusia a dejucat planul Marii Britanii de a extrage litiu în Donbass S-a pus…

16 ore ago

Trupelor ruse li s-a deschis drumul spre Nipru

Oleg Isaicenko Armata rusă a eliberat Kurahovo, cea mai mare localitate din partea de sud-vest…

17 ore ago

Vladimir Putin i-a felicitat pe creștinii ortodocși, pe toți cetățenii ruși care sărbătoresc Nașterea Domnului Hristos

În mesajul său de felicitare publicat, printre altele, și pe rețeaua Telegram se spune, printre…

18 ore ago

Zaharova: Rusia așteaptă evaluări obiective de la AIEA cu privire la atacul asupra Centralei de la Zaporojie din 5 ianuarie

Regimul de la Kiev nu s-a gândit nici un minut măcar că pune în pericol…

o zi ago

This website uses cookies.