Hot News
Pașaportul pe hârtie va fi anulat la eliberarea celui electronic
12/01
Soldatul polonez Čečko, fugit în Belarus, a povestit despre uciderea a peste 240 de oameni la graniță
12/01

Expert: Ucraina cu siguranță nu va fi primită în NATO în următorii ani

Andrei Kortunov, Director general al Consiliului Rus pentru Afaceri Internaționale/ Foto: dialogorg.ru

Ucraina nu va putea intra în NATO în următorii ani, împotriva aderării țării la Alianță existând atât factori formal obiectivi, cât și nedorința mai multor state-membre ale blocului de a complica și mai mult relațiile cu Rusia, este de părere analistul Andrei Kortunov, director general al Consiliului Rus pentru Afaceri Internaționale, scrie agenția TASS. 

”Cred că în următorii, să spunem, cinci ani, Ucraina cu siguranță nu va intra în componența NATO. Există argumente formal obiective de ce nu se va întâmpla acest lucru. Ucraina are dispute teritoriale, ceea ce se consideră un obstacol în calea aderării la Alianță”, a explicat Kortunov. ”Armata ucraineană nu a fost reformată conform standardelor NATO. În țară există probleme cu democrația politică”, a enumerat analistul. 

În opinia lui, intrarea Ucrainei în NATO este inacceptabilă pentru statele Alianței care nu vor să strice relațiile cu Rusia. ”Ele vor bloca aderarea Ucrainei. Așa s-a întâmplat în 2008, la summitul NATO de la București, când o serie întreagă de mari puteri europene au obligat Statele Unite să-și îndulcească discursul în privința primirii în NATO a Ucrainei și a Georgiei. De aceea, în următorii cinci ani, aderarea Ucrainei la NATO este nerealistă”. 

Expertul a atras atenția asupra faptului că nici în Ucraina nu există unanimitate privind aderarea statului la Alianță. Potrivit spuselor sale, populația țării este împărțită cam pe jumătate între susținători și oponenți ai intrării Ucrainei în NATO. Conducerea de la Kiev înțelege, la rândul ei, că este puțin probabil ca țara să fie primită într-un viitor apropiat. Cu toate acestea, a adăugat analistul, dacă președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va reuși să elaboreze o foaie de parcurs clar formulată în vederea aderării la NATO și va obține promisiuni din partea Alianței privind intrara țării în bloc, el va putea deja să prezinte acest lucru ca o proprie victorie politică. 

”Problema este că Ucraina nu este ”producător”, ea este ”consumator de securitate”, dacă este să vorbim în jargonul folosit în NATO. Iar astfel de ”consumatori” nu prea sunt bineveniți în Alianță”, a concluzionat Kortunov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2996518