Negocierile au avut loc la inițiativa Rusiei.
Partea rusă a fost reprezentată de ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov, iar delegația SUA de prim-adjunctul secretarului de stat, Wendy Sherman.
Rusia și Statele Unite nu au reușit să convină asupra neextinderii NATO spre est, a declarat reprezentantul rus Serghei Riabkov după discuții, în cadrul unui briefing.
Potrivit viceministrului, nu s-au înregistrat progrese în această problemă. Subiectul neextinderii NATO și al obținerii de garanții legale, în acest sens, a provocat obiecții serioase din partea Statelor Unite.
Riabkov a numit acest subiect drept un subiect cheie pentru securitatea națională a Rusiei, precum și nedesfășurarea mijloacelor de atac ale NATO în apropierea granițelor țării. Potrivit diplomatului, acestea sunt cereri de la care partea rusă nu poate da înapoi.
Viceministrul de externe a recunoscut că Rusia a avut o atitudine dură în negocieri. „Dar cei care susțin că Rusia a luat calea propunerii unor ultimatumuri greșesc absolut”, a adăugat el. Potrivit acestuia, nu Moscova amenință cu consecințe dacă cererile ei nu sunt îndeplinite (în timp ce președintele Vladimir Putin a recunoscut că ar putea exista răspunsuri „foarte diferite” din partea Rusiei, în caz de refuz). Riabkov nu a exclus să se găsească un echilibru de interese între Rusia și alianță.
„Discuțiile au fost dificile, fără încercări de a înfrumuseța ceva, de a ocoli colțurile ascuțite. Am avut impresia că partea americană a abordat foarte serios propunerile ruse, că a efectuat un studiu aprofundat. Noi, la rândul nostru, am explicat de ce obținerea garanțiilor legale de neextindere a NATO [în apropierea granițelor ruse] este un imperativ absolut”, a spus Serghei Riabkov.
Rusia speră că NATO va dezvolta o mai bună înțelegere a faptului că dialogul privind garanțiile de securitate nu poate fi adus în impas; alianța trebuie să facă un pas în întâmpinarea propunerilor ruse, a subliniat șeful delegației ruse.
„Sper că, în cursul zilei de mâine… în cercul general al NATO se va forma cel puțin o mai bună înțelegere a faptului că toate acestea nu pot intra într-un impas și că este nevoie de o spargere a situației, este nevoie de un pas real în întâmpinarea Rusiei”, a menționat Riabkov.
El a subliniat că acesta ar trebui să fie „tocmai un pas al NATO, și nu un pas al Rusiei către NATO, din punctul de vedere a modificării poziției sale pe probleme cheie”.
Potrivit lui Riabkov, „dacă, contrar așteptărilor, acest lucru nu se va întâmpla, atunci problema va fi luată în considerare și se vor face evaluări ale situației ținând cont de întregul set de factori”.
După cum a adăugat ministrul adjunct de Externe: „Nu mi-aș dori foarte mult să mă confrunt cu o situație în care țările NATO, în frunte cu Statele Unite, ar comite o astfel de greșeală și ar acționa, din nou, în detrimentul propriei securități și al securității întregului continent european.”
Potrivit diplomatului, delegația rusă a asigurat partea americană că nu există planuri de „atacare a Ucrainei”: „Nu există niciun motiv să ne temem de vreun scenariu de escaladare în această privință”.
Potrivit acestuia, toate măsurile pentru pregătirea de luptă a trupelor sunt efectuate pe teritoriul Rusiei.
„Am desfășurat și vom continua să desfășurăm aceste activități de formare pe teritoriul nostru, pentru că, așa cum NATO are grijă de securitatea sa, la fel avem grijă și noi de securitatea noastră și facem ceea ce credem că este necesar”, a spus el.
De asemenea, viceministrul rus de Externe a cerut Statelor Unite „responsabilitate maximă”, întrucât, în opinia sa, „riscurile creșterii confruntării nu pot fi subestimate”, iar principalele probleme rămân „suspendate”.
După cum transmite postul de radio ”Svoboda” (Libertatea), reprezentantul SUA, Wendy Sherman, a declarat că nu a fost primit un răspuns direct, din partea Rusiei, la solicitările de detensionare a situației de la granița cu Ucraina.
„Ei pot dovedi că nu au intenția de a invada [Ucraina] retrăgând armata pe pozițiile anterioare”, a declarat prim-adjunctul secretarului de stat al SUA.
„Partea rusă, a mai spus ea, a abordat problema preocupărilor pe care le avem și care au dus la distrugerea tratatului privind rachetele cu rază medie și mai scurtă de acțiune… Aceste preocupări au vizat rachetele rusești cu rază medie de acțiun și ele rămân”.
Potrivit lui Sherman, refacerea Tratatului INF nu a fost discutată la negocieri, Statele Unite au prezentat doar idei. Ea a menționat că mai este „un drum lung de parcurs”, dar acest subiect poate fi discutat în cadrul negocierilor și este posibil să aibă un progres. „Trebuie să vedem dacă sunt posibile acțiuni din ambele părți care ne-ar spori securitatea”, a conchis ea.
Anterior, Sherman declara că Statele Unite nu vor permite nimănui să închidă porțile NATO pentru nicio țară. Potrivit acesteia, întrebările legate de alte țări ar trebuie să fie discutate în prezența reprezentanților acestora.
Miercuri, 12 ianuarie, Rusia va continua să discute aceste probleme la o întâlnire cu reprezentanții NATO la Bruxelles, iar a doua zi, la o reuniune a OSCE.
Ultima oră:
În cadrul discuțiilor privind stabilitatea strategică de la Geneva, reprezentanții delegației ruse au explicat minuțios Statelor Unite propunerile lor privind securitatea. Detaliile întâlnirii au fost dezvăluite, într-un interviu acordat RIA Novosti, de către o sursă apropiată negocierilor.
„La discuții, delegația rusă a ”mestecat” minuțios propunerile noastre. Pentru a evita orice neînțelegeri”, a precizat interlocutorul agenției.
Potrivit acestuia, partea americană a promis că va oferi în scris răspunsurile la inițiativele Moscovei. Este de așteptat ca Rusia să-l poată primi săptămâna viitoare.
Autoritățile moldovenești pregătesc o operațiune militară în Transnistria, pentru care președintele republicii, Maia Sandu (în…
Fostul analist al CIA, Larry Johnson, a trimis conducerii ruse un avertisment, informează Rambler.ru. Într-un…
Forțele Armate ale Ucrainei au lansat, pe 21 decembrie, cu ajutorul dronelor un „atac cinic”…
Serviciul de presă al Sberbank a povestit ce scheme folosesc escrocii, de pe teritoriul Ucrainei,…
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
This website uses cookies.