Corneliu Vlad: Istoria URSS rămâne un capitol deschis pentru istorici și politologi

Corneliu VLAD

Sfârșitul pașnic al URSS, iar prin aceasta al statului multinațional cu cea mai mare întindere al planetei și care a fost, în istorie, cnezat, imperiu, mare putere eurasiatica și superputere, a reprezentat poate evenimentul-surpriză cel mai dramatic și mai spectaculos al secolului XX.

Nici sfârșitul Uniunii Sovietice nu s-a produs printr-o grandioasă înscenare istorică, a fost mai degrabă un gest întâmplător consimțit de liderul de atunci al URSS, Elțin, care, după mărturiile martorilor, era într-o stare de ebrietate iresponsabilă. Dar consecințele acestui episod vor avea un impact covârșitor și pentru Rusia, și pentru viața internațională în ansamblul său.

Evenimentele epocale din istoria omenirii nu sunt neapărat întotdeauna spectaculoase. Căderea Bastiliei, care marchează, în istorie, începutul Marii Revoluții Franceze, a fost de fapt dezafectarea unei vechi fortărețe regale transformată în închisoare în care se mai aflau doar șapte deținuți, dintre care șase de drept comun. “Lumea se va sfârşi lin/ Fară un bang, cu un suspin”, scria candva poetul american T.S.Eliot.

Astăzi, la 30 de ani de la dezmembrarea URSS, istoricii și politologii nu contenesc să producă analize și previziuni asupra sa, îi evaluează impactul și schițează proiecții de viitor pentru acest areal, care reprezintă a șasea parte a uscatului planetar.

Semnificația istorică a deciziei de dizolvare a statului sovietic și-a găsit formula definitorie cea mai sintetică în aprecierile liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, actualul președinte al Federației Ruse, care este statul succesor legal al statului Rus, al Republicii Ruse, al Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse (RSFSR) și al URSS, după cum se afirmă în Decretul Dumei de Stat a Federației Ruse din 23 octombrie 1998.

Dezmembrarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX, a spus președintele Putin, care a adăugat că ea a reprezentat totodată “o dezintegrare a Rusiei istorice care se numea Uniunea Sovietică”.

Statul rus nu își încetează existența, se afirmă în Decretul menționat. Statul rus (Rus), Federația Rusă, RSFSR, URSS, Federația Rusă sunt unul și același participant la relațiile interstatale, unul și același subiect al dreptului internațional, care nu încetează să existe, este continuu.

Pentru a defini mai plastic dăinuirea și continuitatea statalitatii ruse, politologii au recurs la un termen împrumutat din fizică. Ei au statuat reziliența ca trăsătură definitorie a statalitatii ruse. Potrivit dicționarelor, reziliență este capacitatea unui corp de a reveni la forma și dimensiunea inițială după deformare și, prin extensie a înțelesului, capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după un șoc (emoțional, economic ș.a.m.d.).

O mare problemă care îi preocupă pe istorici și politologi este dispariția subită , prin trei semnături (a liderilor Rusiei, Ucrainei, Belarusului) a URSS.

În istoria omenirii, niciun mare stat, niciun imperiu, n-au dispărut peste noapte, fară ca nimeni să fi prevăzut o asemenea răsturnare geopolitică de proporții. De la apariția URSS, proclamată la 30 decembrie 1922 și compusă inițial din Rusia, Ucraina, Belarus și Republica federativă a Transcaucaziei (Armenia, Azerbaidjan și Georgia), asupra noului construct statal s-au prăvălit, decenii de-a rândul, avalanșe de previziuni prăpăstioase privitoare la dispariția sa iminentă, dar toate au fost infirmate de realitate.

Nici cauzele autodizolvării, în cele din urmă, a URSS, nu au întrunit până astăzi un consens al analiștilor, care continuă să producă noi și noi explicații.

Imperiul Roman de Apus a durat 422 de ani, Imperiul Roman de Răsărit – 1058 de ani, Sfântul Imperiu Roman Germanic – 929 de ani, iar durata medie de viață a imperiilor medio-orientale – peste 400 de ani, cea a imperiilor Habsburgilor și Romanovilor – peste trei secole. Imperiile britanic, francez, olandez, spaniol – fiecare câte aproximativ 300 de ani, imperiul portughez – 500 de ani. Iar URSS, doar 69 de ani. Oricât de empirică ar fi o asemenea comparație, ea îndeamnă la reflecție și naște întrebări.

Cea mai incitantă întrebare iscată de dispariția URSS a fost poate cum se face că un asemenea colos statal a intrat în istorie in mod pașnic, fără violențe, tragedii colective, războaie. Un posibil răspuns este ca prin crearea imediată a Comunității Statelor Independente, s-a creat un cadru interstatal care a gestionat cumva procesul și a asigurat “un divorț amiabil”.

Politologul Andrei Kortunov merge însă mai departe cu explicațiile și susține că, de fapt, reformatarea spațiului sovietic încă nu s-a încheiat și procesul este încă în plina desfășurare. Dovadă sunt problemele interne din unele foste republici unionale, disputele și conflictele interstatale din areal, ingerințele externe în zonă. Iar exemplul cel mai evident este războiul din Ucraina.