Hot News
Vaccinul nazal împotriva coronavirusului va fi pus în vânzare în primul trimestru al anului 2022
30/12
Senatorul Kosaciov a amintit de dreptul militarilor ruși de a-i apăra pe rușii din străinătate
30/12

Lukianov: Principalele rezultate în materie de politică externă și lecțiile anului care a trecut

Analistul Fiodor Lukianov, director științific al Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai”/ Foto: RIA Novosti

Ar trebui să mulțumim anului 2021. Pentru că a adus claritate în privința viitoarei politici mondiale. Iar claritatea asta este stranie – nu în sensul că acum știm ce se va întâmpla. S-a aflat cu certitudine ce nu se va întâmpla. Nu va mai fi ca înainte. Când a explodat pandemia, cu aproape doi ani în urmă, omenirea a trăit un șoc din cauza schimbărilor fulgerătoare ale modului ei de viață. O perioadă, s-a sperat că evoluția ulterioară va fi, cum spun economiștii, sub forma literei V: o prăbușire brutală, urmată de o ascensiune chiar mai sus de unde a căzut, scrie analistul Fiodor Lukianov într-un articol pentru Rossiiskaia gazeta.

Asemenea prognoze au vizat nu doar sectorul economic, ci și domeniul politic și cel social. Adică am fost zguduiți zdravăn, astfel încât să ținem minte mult timp de acum înainte, dar virusul va dispărea curând și viața va reveni la normele ei obișnuite. La sfârșitul anului 2021, se poate spune cu certitudine că așa ceva nu se va întâmpla. Iar de vină nu este pandemia în sine. Ea a devenit catalizatorul unor procese începute cu mult înainte – de fapt, la începutul acestui secol – procese care s-au derulat, însă nu foarte vizibil și destul de lent. Potențialul schimbărilor, mai precis, un set de contradicții interne ale sistemului mondial, socio-politic și politic, s-a acumulat treptat și constant.

Șocul pandemic a devenit piatra care a declanșat avalanșa și a făcut procesul schimbărilor mai vizibil, mai rapid și ireversibil. În 2021 a devenit definitiv clar că sistemul instituțiilor internaționale, format la mijlocul secolului trecut și care a fost o realizare extraordinară a gândirii politice, și-a epuizat resursele. Dacă privim acest fenomen cu detașare, nu este nimic surprinzător. Orice sistem construit pe anumite realități internaționale va înceta să mai funcționeze când aceaste realități se schimbă. Logic. Dar schema de relații ce prevedea rolul primordial al instituțiilor a fost, în perioada lui de glorie, atât de eficient modelat, încât s-au obișnuit cu ea, ajungând să o considere firească și fără alternative.

Între timp, și ea a reflectat condițiile concrete care s-au dezvoltat după cel de-al Doilea Război Mondial și care s-au schimbat la faţă după Războiul Rece. De fapt, atunci s-a și produs cotitura, ale cărei rezultate le observăm acum. Instituțiile au încetat să mai corespundă contextului mondial. Ce înseamnă acest lucru, în practică? Faptul că toate statele încep să se bazeze doar pe ele, să acționeze pornind de la propriile nevoi, fără să acorde o prea mare atenție reacției celorlalți. Acest lucru se poate numi egoism, dar poate fi considerat și un comportament cât se poate de rațional. Supraviețuirea țării într-un mediu imprevizibil și păstrarea propriei stabilități și a echilibrului constituie, în oricare dintre cazuri, principala misiune a oricărui guvern, responsabilitatea lui în fața cetățenilor săi. Acum, sub privirile tuturor, totul se transferă pe aceste șine.

O altă concluzie evidentă din anul care a trecut este mai aplicată. Toți au intrat în pandemie în același timp și cam la fel. De ieșit însă, fiecare iese în felul său. Și nu doar din motive epidemiologice. Pretutindeni, virusul a oferit autorităților un instrument de reglementare a proceselor sociale și chiar de manipulare a lor atât de convenabil, încât se pare că nimeni nu mai intenționează să renunțe la el. Și pentru că veni vorba, pentru statele cu o tradiție democratică consacrată, a fost un cadou și mai mare decât pentru sistemele autocratice. Într-o structură autoritară nu prea este nevoie de pretexte pentru măsuri coercitive; acolo, ele se adoptă în funcție de necesități. În schimb, într-o democrație avansată, apariția constantă de noi tulpini sau a altor pericole legate de pandemie oferă o justificare a măsurilor pe care, înainte, în alte condiții, societatea nu le-ar fi aprobat.

Această constatare nu înseamnă absolut deloc că în spatele activităților mondiale privind pandemia se ascunde vreo reavoință sau un complot al elitelor, așa cum suspectează cei mai vigilenți dintre concetățeni. Pur și simplu, problemele sociale au ieșit pretutindeni la iveală, dar cum să le rezolvi era neclar, iar șocul coronavirusului a oferit, în sfârșit, cheia pentru schimbare. Dacă se va potrivi această cheie la lacătul corect este o întrebare deschisă. Dar ar fi ciudat dacă autoritățile din întreaga lume nu ar încerca să folosească situația în avantajul lor.

Nu se poate nega nici faptul că societățile însele, oamenii simpli s-au adaptat, în mare măsură, la noile circumstanțe. Lockdown-urile, vaccinurile, analizele – toate acestea agită o parte a populației, dar, în general, au devenit ceva firesc al vieții fiecăruia. Pasagerii se enervează, dar acceptă faptul că, în toiul sărbătorilor, sute de curse aeriene pot fi anulate din cauza răspândirii noii variante, a cărei amenințare nu este pe deplin evidentă, dar este mai bine să te ferești decât să regreți. Și așa mai departe.

 După toate probabilitățile, într-un viitor cât de cât apropiat, omenirea nu va reveni la starea de mobilitate totală și atotcuprinzătoare cu care lumea s-a obișnuit de la sfârșitul anilor ‘00 până sfârșitul deceniului doi al secolului al XXI-lea. Poate nu se va mai întoarce. Vor urma multe schimbări de natură economică și socială, precum și modificări ale ideologiei dominante. Globalismul și universalismul nu răspund circumstanțelor internaționale în curs de formare. Ce forme de naționalism, protecționism și identitate le vor înlocui este cel mai important semn de întrebare.

Anul 2021 închide multe din ceea ce au fost înainte. Misiunea anului 2022 este de a deschide noi perspective. Peste un an vom analiza dacă a deschis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2996905