Categories: AzimutRusia de azi

Directorul ”Sevmaș”: Nu există în lume analog al submarinelor de tip ”Akula”

Nici o flotă din lume nu dispune de submarine nucleare similare cu ”Dmitri Donskoi” (submarin purtător de rachete strategice), Proiect 941 de tip ”Akula” (”Rechinul”, n.r.) şi nici nu va avea, în viitorul apropiat, a declarat directorul general al întreprinderii ”Sevmaș” din Severodvinsk, Mikhail Budnicenko.

«Cred că submarinul ”Dmitri Donskoi” este un vas cu propulsie nucleară grandios. Numai o mare ţară ar fi putut implementa un astfel de proiect. Nici o altă flotă din lume nu are astfel de nave şi nici nu va avea, în viitorul apropiat», a declarat Budnicenko agenţiei TASS.

De asemenea, el a specificat că, pentru construirea purtătoarelor de rachete din Proiectul 941, ”Sevmaş” a suportat o amplă reconfigurare – a fost construit un hangar, care rămâne, până în prezent, cea mai mare construcţie pentru fabricarea submarinelor din Europa. Totodată, constructorii de submarine au perfecţionat cu succes o metodă avansată, modular-agregată, de fabricare a navelor, care a permis reducerea timpului de execuţie.

Submarinele din Proiectul 941 de tip ”Akula” fac parte din seria de submarine atomice grele, purtătoare de rachete, construite în epoca sovietică. Dezvoltarea proiectului a constituit răspunsul la construirea, de către Statele Unite, a submarinelor purtătoare de rachete din proiectul ”Ohio”. Până în prezent, submarinele purtătoare de rachete ale Proiectului 941 sunt cele mai mari din lume.

În proiectarea ”Akula”, s-a ţinut cont foarte mult de confortul echipajului. Astfel, toate navele seriei sunt dotate cu saună, piscină, solar şi sală de sport. Dimensiunile unei nave din Proiectul 941 sunt: lungime – 170 m şi lăţime – 23,3 m. Adâncimea maximă de imersie este circa 500 m. Viteza la suprafaţă este de 13 noduri (24 km/h), iar în apă este de până la 27 de noduri (50 km/h). Autonomia de navigare este de 120 de zile, iar echipajul numără 163 de membri. Gama de navigare nu este limitată.

TK-208 (submarin nuclear greu purtător de rachete) ”Dmitri Donskoi” a fost terminat la 30 iunie 1976, lansat la 23 septembrie 1980 şi a intrat în serviciul Marinei URSS la 29 decembrie 1981.

Data de 29 decembrie marchează împlinirea a 40 de ani de la semnarea certificatului de adoptare a submarinului TK-208 ”Dmitri Donskoi”, pe care au fost testate rachetele balistice intercontinentale Bulava (”Buzdugan”, n.r.). Submarinul de acest tip încă face parte din Flota de Nord.

Publicaţia ”National Interest” a ales cinci ”cele mai avansate” modele de arme create în URSS. Pe locul al doilea, după automatul Kalaşnikov, se situează submarinul Proiectului 941 ”Akula”, care a format baza de descurajare nucleară din sectorul maritim, în URSS. Aceste submarine sunt de circa trei ori mai mari decât cele americane din clasa Los Angeles şi cu circa 10 tone mai grele decât cele din clasa Ohio. Şase submarine ”Akula” au fost construite în URSS, dintre care doar unul – ”Dmitri Donskoi” – continuă să fie folosit.

owner

Recent Posts

Minus unu, minus doi….

Deci, prin decret special al președintelui Ucrainei, a fost demis din funcția sa de comandant…

35 de minute ago

Volodin: Acțiunile Parlamentului European duc la un război nuclear global

Apelul adresat de Parlamentul European țărilor UE de a permite Kievului să atace teritoriul Federației…

2 ore ago

Putin: Trebuie acoperit întreg necesarul de drone al armatei

Rusia trebuie să acopere la capacitate maximă necesarul de aparate de zbor fără pilot al…

3 ore ago

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

22 de ore ago

Un maestru român de taekwondo a ținut un master class la Orel

Maestrul român de taekwondo de gradul șapte dan Ioan Tiurean, care străbate lumea pe motocicletă,…

24 de ore ago

Putin: Omenirea se confruntă cu probleme foarte dificile

Omenirea se confruntă cu probleme serioase, pentru a căror rezolvare este nevoie de unitate, a…

o zi ago

This website uses cookies.