Zaharova a comentat cerințele UE față de Rusia din cauza achizițiilor de stat

Plângerea depusă de Uniunea Europeană la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a demonstrat ”la cât a evaluat UE prostia și lipsa de independență a propriilor elite politice”, a declarat reprezentanta oficială a MAE Rus, Maria Zaharova, citată de publicația RBC.

Anterior, Uniunea Europeană a depus o plângere la OMC, declarând că, de-a lungul mai multor ani, Rusia a elaborat măsuri ce știrbesc interesele companiilor europene la vânzarea de mărfuri și servicii companiilor de stat rusești și altor organizații prin intermediul achizițiilor comerciale. ”În 2019, valoarea licitațiilor publicate de întreprinderile de stat rusești a fost de 23,5 trilioane ruble sau aproximativ 290 miliarde de dolari, ceea ce echivalează cu aproximativ 20% din Produsul Intern al Rusiei”, se precizează în comunicatul publicat pe site-ul organizației.

În opinia Mariei Zaharova, o asemenea poziție este o manifestare de prostie, deoarece înlocuirea importurilor a fost un răspuns la sancțiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană. Nu este o manifestare de independență, deoarece țările europene au fost de acord să introducă aceste sancțiuni sub presiunea Statelor Unite.

Ministerul Dezvoltării Economice a Rusiei a subliniat că, în cadrul disputei cu OMC, Uniunea Europeană nu cere Rusiei să plătească 290 miliarde de euro. Cerințele se referă la anularea sau modificarea unora dintre măsurile individual adoptate de Rusia și care, în opinia UE, încalcă regulile organizației comerciale. ”La 290 miliarde de euro evaluează UE piața de achiziții a Rusiei, nu pagubele provocate Uniunii Europene”, a precizat ministerul.

Instituția a adăugat că, anterior, partea rusă a prezentat Uniunii Europene lămuririle necesare, precizând că măsurile indicate de UE sunt în deplină conformitate cu angajamentele asumate de Rusia în cadrul OMC.

UE a inițiat litigiul la OMC în luna iulie. Bruxelles-ul a acuzat Moscova că discriminează companiile din UE la vânzarea de mărfuri către companiile de stat, declarând că Rusia le pune într-o situație neplăcută comparativ cu restul participanților la procesul de achiziții.

Anterior, în decembrie, SUA au acuzat Rusia că încalcă o serie de norme OMC, ”precum promovarea de practici nediscriminatorii, un comerț mai deschis, predictibilitate, transparență și o concurență loială”. Potrivit reprezentantului pentru comerț al SUA, Katherine Tai, programul de înlocuire a importurilor și condițiile preferențiale pentru mărfuri și servicii de producție internă îi privează pe întreprinzătorii americani de o concurență cinstită.

 

 

 

owner

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

52 de minute ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

6 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

7 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

9 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

9 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

10 ore ago

This website uses cookies.