Hot News
Lavrov. Rusia își va asigura cu fermitate securitatea
23/12
Lavrov: Moscova avertizează „capetele fierbinți” din Ucraina împotriva confruntării militare
23/12

MAE rus: Regulile OMC sunt încălcate de SUA și UE, nu de Rusia

Un porumbel, în fața clădirii MAE Rus din Moscova/ Foto: RIA Novosti

Ministerul de Externe al Rusiei a respins acuzațiile reprezentantului comercial al Statelor Unite, potrivit cărora Rusia s-ar abate de la obligațiile asumate în momentul aderării la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), informează agenția Interfax. 

”Casa Albă a exercitat presiuni asupra Uniunii Europene, Bruxelles-ul a luat decizia de a introduce sancțiuni împtoriva Rusiei, iar Rusia a răspuns așa cum a răspuns pentru a-i aduce pe toți în simțiri. Ce treabă are OMC? Dacă cineva a încălcat regulile OMC, acestea sunt Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană prin sancțiunile lor unilaterale”, a declarat reprezentanta oficială a MAE rus, Maria Zaharova, în direct pe canalul de YouTube ”Soloviov Live”. 

Ea a subliniat că înlocuirea importurilor, la care se referă Oficiul Reprezentantului Comercial al SUA drept una dintre încălcările regulilor OMC, nu este altceva decât „un răspuns la sancțiunile unilaterale”.

Biroul reprezentantului pentru comerț al Statelor Unite a declarat, marți, că, în 2021, Rusia a continuat să se abată de la obligațiile asumate la aderarea la OMC, în 2012. 

”De-a lungul anului care s-a scurs, Rusia a continuat să își dezvolte econmomia pe o traiectorie care se abate de la principiile directoare ale OMC: nediscriminare, un comerț liber, predictibilitate, transparență și o concurență loială”, se arată în raporul anual al Biroului privind respectarea de către Rusia a cerințelor OMC, document adresat Congresului SUA. 

În document Rusia este acuzată că restricționează importurile de produse agricole și că promovează politici de înlocuire a importurilor, precum și de ”localizare forțată a producției” în industrie. 

Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea cu privire la acțiunile Rusiei și ”vor folosi toate mijloacele potrivite pentru rezolvarea acestei probleme și pentru a păstra piețele rusești deschise pentru exportul din SUA”, se arată în raport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979620