Bloomberg: Mai multe țări importante din UE nu susțin sancțiunile împotriva Rusiei
16/12Volumul investițiilor rusești în titluri de stat americane a scăzut în luna octombrie la 3,7 miliarde de dolari
16/12Varianta Omicron a coronavirusului este de origine artificială, susține un virusolog
Varianta Omicron a coronavirusului, care se răspândeşte acum în lume, ar putea fi creată artificial, a declarat Piotr Ciumakov, membru corespondent al Academiei Ruse de Ştiinţă, cercetător principal al Instituitului de Biologie Moleculară, relatează agenţia Lenta.ru.
Ciumakov și-a exprimat opinia că noua variantă a fost special creată ”super-slăbită”. În lanțul ADN a versiunii sud-africane, virusologul a observat un set de mutații specifice altor tulpini.
”Au decis să pună capăt pandemiei, deoarece a venit timpul unor schimbări decisive în lume. În următoarele două-trei luni, foarte multe se vor schimba. Au decis să oprească pandemia aceiași care au și lansat-o”, a declarat Ciumakov.
Potrivit acestuia, în Omicron au fost adunate toate mutațiile tulpinilor anterioare, fiind prezentă, de asemenea, o ”inserție de trei aminoacizi”. Omul de știință a declarat că acest detaliu nu putea apărea în noua variantă dacă ar fi fost de origine naturală. El a explicat, de asemenea, de ce noua varianta ”a fost lansată în Africa”. Pentru că acolo sunt foarte multe persoane diagnosticate cu HIV.
Lenta.ru amintește că, la 13 decembrie, ministrul britanic al sănătății, Sajid Javid, a anunțat că noua varianta de COVID-19, Omicron, va ocupa o poziție dominantă la Londra în decurs de 48 de ore. Potrivit afirmațiilor sale, Omicron reprezintă aproximativ 20% din cazurile de infectări din Anglia, dar, la Londra, acest indice a atins deja 44%. În realitate însă, numărul celor infectați cu Omicron în Marea Britanie este mult mai mare decât cele 4700 de cazuri confirmate în momentul de față.
Anterior, vicepremierul rus, Tatiana Golikova, a declarat că un pacient cu Omicron poate, potrivit estimărilor specialiștilor, infecta trei și chiar mai multe persoane în același timp, în condițiile în care Delta poate infecta doar 0,8. Rusia nu este imună la pătrunderea și răspândirea noii variante a coronavirusului.