Corneliu Vlad: Dialogul Biden-Putin. Criza ucraineană este de fapt criza securității europene

Corneliu VLAD

Dialogul Putin-Biden, inițiat de liderul de la Kremlin, a fost sincer, lucrativ și util, după cum au apreciat ambele părți, deși nu s-a soldat cu rezultate spectaculoase.

Pozitiv a fost în primul rând faptul că lideriii mondiali și-au vorbit, căci era absolut necesar în climatul de încordare, nesiguranță, zvonuri, preocupare și îngrijorare cauzate de acumularea de forțe și mijloace militare la frontiera dintre Rusia și Ucraina.

Apoi, cei doi mari au avut discuții, nu discursuri, cum spunea cineva, iar dominanta convorbirilor de două oreși ceva a fost criza ucraineană și, nu în ultimul rând, extensiile sale, care pot fi reunite sub genericul arhitecturii de securitate europeană.

În preziua întâlnirii la vârf, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, anticipa că situația din Europa va figura în topul agendei convorbirilor.

În ce privește situațiile cele mai presante de pe continent, Washingtonul a vrut să se asigure că Rusia nu va ataca Ucraina (pe fondul isteriei din Occident pe această temă) , iar Rusia a solicitat garanții ferm documentate juridic privind neextinderea NATO spre Est.

Rusia a dat asigurări că nu intenționează o acțiune militara în Ucraina, dar SUA nu s-au angajat să se abțină de la extinderea spre Est a Alianței, dincolo de linia roșie stabilită de Moscova. Washingtonul a promis însă că discuțiile pe aceasta temă vor continua la diferite niveluri și a dat asigurări că, în cazul unei ipotetice intervenții a Rusiei, nu va riposta în plan militar, ci va recurge la sancțiuni economice mult mai aspre decât cele de până acum.

S-a mai discutat și pe teme de interes tradițional pentru America – atacurile cibernetice, Iranul etc., dar, mai ales, despre consolidarea relațiilor bilaterale în “spiritul de la Geneva”.

Oricum elementul poate cel mai important și de perspectivă al convorbirilor – și asupra căruia comentariile trec cu prea multa ușurință –  este atenția pe care Moscova o acordă arhitecturii securității europene, care se destabilizează prin criza ucraineană  și implicatiile sale. Moscova insistă ca Washingtonul să dea  asigurări ferme că NATO nu se va mai extinde spre Est și nu-și va spori prezența militară în Ucraina și în statele învecinate zonei de conflict.

Echilibrul securității europene nu mai este cel de la proclamarea încetării războiului rece. Federația Rusa a redevenit o superputere mondială , dar între timp NATO s-a extins spre Est. Rusia a stabilit ferm o linie roșie peste care nu va permite să se treacă, iar NATO încearcă să o străpungă, deși încercările sale (în Georgia, Ucraina) au suferit eșecuri.

Situația rămâne însă încordată și risca să se agraveze dacă nu se acționează. De aici, și ideea, lansată deocamdată neoficial, de reevaluare a structurii de securitate a continentului european. O idee care își croiește treptat un drum tot mai clar conturat, inclusiv în mari capitale europene precum Parisul și Berlinul.

Și nu întâmplător președinții Biden și Putin au evocat relațiile ruso-americane din anii celui de al doilea război mondial, care ‘”trebuie să servească drept exemplu”. Cei doi lideri s-au asigurat reciproc că “vor continua dialogul și contactele necesare” în acest sens.

În orice caz, criza ucraineana a făcut din securitatea europeană subiect prioritar acut. Războiul rece a reizbucnit sub o alta formă, mult mai complexă și mai imprevizibilă, interesele strategice ale celor două țărmuri ale Atlanticului prezinta diferențieri tot mai notabile – și pe plan geopolitic (relațiile cu Rusia și China etc.), și pe plan economic (vezi problema sancțiunilor aplicate Rusiei, magistrala Nord Stream 2 etc.), iar Europa Unită nu are o politica unitară și coerentă în marile probleme internaționale.

De aceea, despre o arhitectură a securitatii europene se poate vorbi deocamdată doar ca despre un vis frumos. Chiar dacă, așa cum spunea fostul președinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, “Fără Rusia, arhitectura securității europene nu este de imaginat”.

Acesta este, în mare, tabloul geopolitic în care Moscova își pregătește, cu uriașul său know how politico-diplomatic, o nouă politică general europeană, într-o viziune integratoare și de amplă perspectivă.

La reuniunea OSCE de la începutul lui decembrie, constatând că “arhitectura de stabilitate strategică ( în Europa – n.n.) se prăbușește rapid”, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov spunea că în fața tensiunilor care se acumulează pe continent, “Europa rămâne mută”. Și el amintea o declaratie recentă a președintelui Putin”: “Noi înțelegem că orice alianță trebuie să țină seama neapărat de interesele Rusiei și ale tuturor țărilor euroatlantice. (…) În dialogul cu SUA și aliații lor, vom insista pentru elaborarea de acorduri concrete care să excludă orice expansiune a NATO către Est și desfășurarea de arme care ne amenință în proximitatea imediată a teritoriului Rusiei”.

Primele reacții internaționale la dialogul video ruso-american la vârf degajă un optimism moderat, chiar daca se mențin mai degrabă la un nivel al generalităților. Dar faptul că liderii celor doua superputeri își vorbesc și sunt deciși să-și vorbească în continuare este incurajator.