După cum a declarat jurnaliștilor consilierul liderului rus, Iuri Ușakov, Joe Biden a vorbit și despre posibile sancțiuni, iar Vladimir Putin despre faptul că sancțiunile nu sunt o noutate, se aplică de mult, numai că, din păcate, nu au nici un efect pozitiv nici pentru Statele Unite, nici pentru Moscova. În plus, Putin a venit cu un exemplu foarte precis al acestor acțiuni – a fost foarte clar pentru Biden, a spus Ușakov, fără a intra în detalii.
”Ceea ce se afirma public până acum pe diferite canale (despre sancțiunile părții americane, n.r. RG) s-a spus acum, dar într-o formă destul de acceptabilă, demnă de nivelul prezidențial”, a subliniat oficialul de la Kremlin. Una dintre tezele cheie ale lui Biden a fost îngrijorarea legată de deplasarea trupelor ruseşti în apropierea granițelor Ucrainei, el declarând că SUA și aliații occidentali pregătesc sancțiuni de amploare, care vor fi folosite dacă situația din jurul Ucrainei va escalada în continuare, a precizat el.
Întrebat în ce domenii ar putea fi aplicate aceste noi sancțiuni, consilierul președintelui rus a răspuns: economie, finanțe, politică. ”Este însă neclar pentru ce se introduc aceste sancțiuni și, de aceea, președintele nostru a spus: pe voi vă îngrijorează ceva ce noi nu înțelegem, iar pe noi ceva ce noi înțelegem”, a transmis Ușakov.
Problema funcționării misiunilor diplomatice
Președintele Joe Biden a sugerat că Statele Unite le-ar putea permite diplomaților ruși să aibă acces la proprietatea diplomatică confiscată pentru a evalua starea acesteia, a mai spus Ușakov reporterilor.
”(Biden) a sugerat că diplomaților noștri li se va oferi, ca prim pas, acces doar pentru a vedea starea proprietății noastre diplomatice confiscate”, a menționat el.
Potrivit lui Ușakov, însuși președintele american a pus problema funcționării misiunilor diplomatice ale celor două țări.
Consilierul a adăugat că Biden i-a spus lui Putin că ambasadorul american la Moscova se plânge ”că este imposibil să lucrezi – nu sunt destui oameni, nu există diplomați, nu există mijloace pentru protecția fizică a ambasadei.”
Ca răspuns la aceasta, partea rusă a remarcat că aceasta este o consecință a acțiunilor pe care Statele Unite au început să le întreprindă în urmă cu cinci ani, în special interdicții, restricții pentru diplomații ruși, expulzări în masă a acestora și confiscarea proprietăților diplomatice.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a avertizat Europa în legătură cu susținerea…
Cum a reacționat Occidentul la utilizarea de către Rusia a unei noi rachete balistice La…
În Occident nu există libertatea de exprimare, articolele din ultimii ani apărute în publicațiile străine…
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
This website uses cookies.